Românii răpiți în Nigeria au fost eliberați
-
30 Ianuarie 2015 13:24
Ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, a anunțat că o celulă de criză înființată la nivelul instituției a obținut eliberarea a doi români care fuseseră răpiți în Nigeria pe 20 ianuarie.
Bogdan Aurescu a precizat că gruparea care i-a răpit pe români este una criminală, care urmărește de obicei prin astfel de acțiuni recompense materiale.
Ministrul de externe a precizat că statul român nu a plătit nicio recompensă.
Ministrul de externe a adăugat că cei doi români eliberați sunt acum în siguranță și dacă vor dori Ministerul de externe se va ocupa de repatrierea lor.
Bogdan Aurescu a lansat un apel către cetățenii români care vor să călătorească în zone de risc să se informeze în privința pericolelor și să încerce să evite astfel de zone, ne-a informat redactorul nostru, Carmen Gavrilă.