România | Moțiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu

  • 01 Februarie 2017 11:14
România | Moțiune de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu

Liderul interimar al PNL, Raluca Turcan, a declarat că PNL va depune miercuri o moțiune de cenzură, ca urmare a adoptării în Guvern, prin ordonanță de urgență, a unor modificări aduse în legislație care ar prejudicia lupta anticorupție. Demersul este susținut de USR.

Raluca Turcan a reiterat la Palatul Parlamentului promisiunea că dacă Guvernul Grindeanu nu demisionează, PNL va depune moțiune de cenzură. De asemenea, ea a făcut un apel la toate partidele de opoziție să voteze pentru demiterea Executivului condus de Sorin Grindeanu, transmite Digi24.

„Întregul Guvern PSD-ALDE trebuie să demisioneze. Acest Guvern trebuie să plătească pentru faptele săvârșite și ar trebui să intrăm în alegeri anticipate. Dacă Guvernul nu va demisiona, PNL depune astăzi moțiune de cenzură. Acesta a fost un act de banditism politic, a fost o acțiune cu premeditare. Au negat în campania electorală că vor merge pe ordonanțe care să salveze corupții, însă am văzut că în prag de seară, ca hoții, au decis să-și salveze clientela politică și să sfideze o lume întreagă”, a declarat miercuri Raluca Turcan.

Președintele interimar al PNL a mai spus că cei din coaliția PSD-ALDE s-au comportat ca un grup infracțional organizat. 

„Fac un apel la toate partidele de opoziție să semneze moțiunea de cenzură. Fac apel, de asemenea, către toți parlamentarii de bună-credință să voteze moțiunea împotriva Guvernului PSD-ALDE. Acest guvern iresponsabil trebuie să plătească”, a mai spus Raluca Turcan.â

Liderul USR, Nicușor Dan, a declarat că susține demersul PNL. 

„Am vorbit cu colegii de la PNL și vom depune azi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. O să luăm decizia definitivă, dar probabil că vom comasa moțiunea simplă pe care o pregătisem împotriva ministrului de Justiție cu moțiunea de cenzură pe care au pregătit-o colegii de la PNL ca să existe o singură moțiune de cenzură care să fie înaintată de toată opoziția”, a precizat deputatul USR. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
-2,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău