România este țara care are cea mai tânără bunică din lume, a declarat la Târgu Mureș, președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate
-
06 Iulie 13:44
România este țara care are cea mai tânără bunică din lume, a declarat la Târgu Mureș președinta Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Valeria Herdea a precizat că acesta nu este un caz singular, în condițiile în care tot la noi în țară există fetițe care au sarcini la 12 ani, iar la 14 ani au deja doi copii.
Potrivit la rador.ro, cea mai tânără bunică a fost o fată rromă din Vaslui care avea 12 ani când a născut primul dintre cei doi copii ai săi. Fiica sa cea mare i-a urmat exemplul și a devenit mamă la 11 ani, astfel că Rifca Stănescu a devenit la 23 de ani cea mai tânără bunică din lume,
Șefa CNAS a mai spus, ieri, la Târgu Mureș că instituția pe care o conduce are o serie de programe în privința adolescenților. Aceștia pot fi consiliați împotriva bolilor cu transmitere sexuală și a diverselor tipuri de dependențe. Valeria Herdea a făcut apel la părinți și bunici să vorbească în mod constant cu tinerii, pentru a afla ce gândesc și care le sunt problemele.