România acordă mai MULTE burse de studii pentru tinerii din R. Moldova, în următorii ani

  • 23 Decembrie 2016 14:48
România acordă mai MULTE burse de studii pentru tinerii din R. Moldova, în următorii ani

România va suplimenta numărul de burse de studii pentru tinerii basarabeni până în 2019.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, și ministrul Educației al Republicii Moldova, Corina Fusu, au semnat ieri Protocolul de colaborare între Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice din Romania și Ministerul Educației din Republica Moldova valabil în perioada 2016 -2019, scrie ZIARUL NAȚIONAL.

Noul Protocol prevede că România va acorda anual:

  • 950 de locuri de studii pentru învățământul preuniversitar;
  • Pentru învățământul universitar - ciclul I - studii universitare de licență, în sistem Bologna, 1 100 de locuri de studii;
  • 100 de locuri pentru studii universitare de masterat, ceea ce reprezintă o suplimentare cu 50 locuri față de Protocolul anterior;
  • 50 de locuri pentru studii de rezidențiat, o suplimentare cu 25 de locuri față de Protocolul anterior;
  • 50 de locuri pentru studii de doctorat, o suplimentare cu 25 de locuri față de Protocolul din perioada 2012-2015.
  • 200 luni-bursă pentru cadre didactice și personal de conducere din învățământul preuniversitar, precum și inspectori școlari
  • 200 luni-bursă stagii de formare pentru cadre didactice din învățământ universitar, ceea ce reprezintă o suplimentare cu 100 luni-bursă față de Protocolul anterior, începând cu anul universitar 2016-2017

    De asemenea, România va acorda 25 de burse pentru participarea la cursurile de vară de limbă, cultură și civilizație română, organizate de universități din România, dar și 1 000 de locuri în tabere de odihnă pentru elevi și studenți, prin Programul ARC.

Documentul semnat ieri la Chișinău mai prevede invitarea elevilor și studenților dintr-un stat să participe la olimpiadele și concursurile organizate pe teritoriul celuilalt stat.

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, a declarat în cadrul ceremoniei de semnare a Protocolului că tinerii din Basarabia care vor studia peste Prut vor aduce acasă valori europene și vor contribui la dezvoltarea R. Moldova.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,74
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
3
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău