Ce presupune acest nou concept, câtă capacitate și voință politică există în statele PaE, în special, în Republica Moldova, de a asigura un grad suficient de reziliență de stat, dar și care sunt afinitățile și deosebirile conceptului rezilienței de stat în viziunea UE, în comparație cu conceptul de reziliență pus în practică deja de către Alianța Nord-Atlantică și statele membre NATO, au discutat experții, participanți la dezbaterile publice „Rezistența la șoc în Parteneriatul Estic – abordarea UE vs. varianta NATO”, organizate de Agenția de presă IPN.

Dionis Cenușa, politolog, cercetător la Universitatea Justus-Liebig din Giessen, Germania, a declarat că Parteneriatul Estic reprezintă o dimensiune a politicii externe a UE, care vizează șase țări vecine din Europe de Est, printre care și Republica Moldova. Această inițiativă a fost lansată în 2009, iar motivul lansării acesteia a fost intervenția militară a Federației Ruse în Georgia. „Practic, acesta a fost un eveniment care a impulsionat discuțiile la nivel european cu privire la necesitatea unei relații mai speciale și mai profunde cu Europa de Est. Acest lucru s-a datorat foarte mult colaborării dintre Suedia și Polonia, care în acel moment au reușit să convingă celelalte state să meargă înainte cu o asemenea inițiativă, de care beneficiem noi toți, ca cetățeni ai Republicii Moldova”, a menționat Dionis Cenușa, columnist principal al Agenției de presă IPN.

În opinia sa, inițiativa PaE este importantă, deoarece creează o viziune separată a Bruxelles-ului față de vecinii săi estici. Aceasta scoate în evidență necesitatea de a acorda o mai mare atenție politică și mai multă asistență financiară și tehnică pentru a promova anumite reforme sau pentru a transforma, în general, regiunea într-o zonă mai stabilă, mai prosperă și mai rezistentă. „Deci, în 2009 a fost lansată inițiativa respectivă, iar acum, în martie 2020, Uniunea Europeană a lansat o comunicare nouă privind ce va fi cu această regiune PaE după 2020. Accentul noilor eforturi va fi pus pe reziliența, ceea ce va însemna că UE este interesată pe crearea unor capacități interne la nivel de fiecare țară- parte din această zonă, astfel încât acestea să reziste la crize de ordin inter și de ordin extern”, a notat politologul.

Potrivit lui, de asemenea, este vorba despre adaptarea la noi situații de urgență, cum este, de exemplu, pandemia COVID-19. „Deci, rezistența de stat ar însemna dezvoltarea capacităților statului atât la crize importate din exterior, cât și la crize generate de deficiențele interne ale statului. Totodată, aceasta înseamnă adaptarea statelor la noile realități. Deci, vorbim despre două aspecte – rezistența și adaptarea. Beneficiile pentru Republica Moldova și celelalte cinci state sunt evidente. Cu ajutorul know-how-ului european la nivel de legislație, regulamente, asistență tehnică, cele șase țări pot să-și dezvolte capacități pe care nu le-au avut niciodată, având în vedere că sunt state relativ tinere. Sau să le consolideze pe cele existente, astfel încât să corespundă provocărilor secolului XXI, în anul 2020 și post-2020”, a mai spus Dionis Cenușa.

Anatol Țăranu, analist politic și istoric, consideră că faptul că Uniunea Europeană vine cu un nou concept vorbește despre necesitatea de a revizui, într-un fel, politicile care sunt promovate de UE în acest spațiu. „Să ne aducem aminte că în 2009, atunci când apărea PaE, unele dintre componentele acestui Parteneriat aveau iluzii că într-un termen relativ scurt ele vor putea chiar să adere la UE. Cel puțin doreau să aibă o perspectivă foarte clară în ceea ce privește aderarea la comunitate. Cei zece ani au demonstrat că situația este foarte complicată și aceste așteptări, într-un fel, au fost prea optimiste”, spune ex-ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă. Potrivit lui, atunci când este vorba despre capacitatea de a rezista la șocuri, trebuie de vorbit, inclusiv despre neomogenitatea Parteneriatului Estic.

„Și aceasta pentru că țările PaE sunt foarte diferite, începând de la Belarus, pentru care reziliența la democrație este cea mai importantă și cea mai actuală, și terminând cu Azerbaidjanul și Armenia, care aproape se regăsesc într-o stare de război, la ora actuală. Ucraina, care resimte într-un mod acut consecințele unei intervenții militare străine pe teritoriul său, dar și Republica Moldova, care, de fapt, este o țară care se confruntă cu consecințele unei foste intervenții militare, dar și cu un conflict secesionist în desfășurare. Înghețat, este adevărat, dar care continue să afecteze Republica Moldova”, explică istoricul.

Analistul politic consideră că, atunci când este vorba despre Republica Moldova, reziliența statală este poate cea mai actuală. Și acest lucru se explică în mare prin acea dispută internă, care există în societate privind perspectivele acestei statalități. „Să nu uităm că societatea din Republica Moldova este profund divizată după criteriul apartenenței acestui stat la un anumit model. Există componenta moldovenistă a societății moldovenești, care este de părere că Republica Moldova trebuie să fie un stat aparte, suveran, independent, cu toate atributele. În acest caz, reziliența este de o anumită natură. Dar este și o altă parte a societății care crede că Republica Moldova nu poate să existe ca un stat independent, pentru că nu are această capacitate de supraviețuire. Este vorba despre curentul unionist, care crede că Republica Moldova, din punct de vedere al organizării statale, este un element tranzitoriu, spre ceea ce se numește statul național românesc, din care Republica Moldova ar putea să facă parte, în caz dacă se va reveni la procesele naturale istorice, care s-au petrecut în Europa, cu toate consecințele. Din acest punct de vedere, eu cred reziliența statală este cea mai importantă astăzi”, a mai spus Anatol Țăranu.

Elena Mârzac, director executiv al Centrului de informare privind NATO, a menționat că, într-adevăr, reziliența denotă capacitatea statului de a rezista la anumite atacuri, șocuri, dar și capacitatea de a se adapta la mediul de securitate. „Dacă e să comparăm experiența Uniunii Europene și a NATO, aș zice că UE este mai mult orientată spre aspectul uman societal. Și NATO până nu demult, până în 2016, era orientată pe aspect militar. Într-adevăr, acest element de rezistență îl întâlnim încă în Declarația inițială de formare a Alianței Nord-Atlantice în 1949, când la baza acestui tratat s-a pus articolul 5 care ne vorbește despre „self help”, deci, dacă e să traducem, să ne auto-ajutăm, dar și despre acest ajutor mutual”, a spus Elena Mârzac.

Potrivit ei, în primul rând, caracteristica de rezistență a unui stat, care este membru NATO, este de a avea suficiență statală, prin crearea rezistenței în interiorul statului. După care, această rezistență să contribuie la securitatea celorlalți membri. „Dacă ne referim și la articolul 3 din această Declarație, vom găsi mai multe elemente ce țin de rezistență. Și anume: „părțile separat sau împreună, prin demersuri continue de auto-ajutorare și sprijin reciproc, își vor menține și dezvolta capacitatea individuală și colectivă”. Acest termen de rezistență apare mai mult după anul 2010, după Summitul de la Lisabona și apare în declarația Summitului din Varșovia din 2016. Dar, iarăși, este o deosebire față de Uniunea Europeană pentru că specificul UE este bazat pe prevenire, pe anticipare, pe înțelegere și pe adaptare, în comparație cu termenul de rezistență în înțelesul NATO, atunci când ne bazăm pe capacitățile militare, dar și pe suportul civil de a îndeplini această misiune militară”, a menționat Elena Mârzac.

Directoarea Centrului a precizat că, în cazul statelor NATO, responsabilitatea este, în primul rând, a guvernelor, iar apoi anumite probleme sunt rezolvate la nivel de cooperare multilaterală, care este baza NATO. „În termenul clasic, rezistența sau reziliența, folosim ambii termeni, în cazul NATO presupune capacitatea statelor de a face față, inclusiv și amenințărilor hibride, și efortul statelor membre de a rezista și de a contracara împreună aceste riscuri sau vulnerabilități. Și aș fi vrut să menționez că reziliența nu este antonimul vulnerabilității. Este mai mult capacitatea sau existența unor factori de a mitiga aceste vulnerabilități. Deci pregătirea statelor de a face față riscurilor, vulnerabilităților – de a pregăti atât sistemul militar, cât și cel civil, dar și privat – doar împreună toate aceste trei sisteme ar putea să reziste și să facă față acestor șocuri și riscuri”, a mai spus Elena Mârzac.