Rețeta zilei | Spată de miel umplută, pentru zilele sfinte de Paște
-
10 Aprilie 2017 07:50
Nu degeaba îi va fi zicând cărții aceleia de acum un veac și-o clipă așa: Regina bucătăriei. Că și rețetele din ea, chit că-s neaoșe, românești - țărănești sau de la mahala - te fac să te simți ca un rege, la masă. Iată bunăoară, mâncarea asta care, la anul 1888, tare se mai gătea. Și se mai mânca. Și era cerută, să fie podoabă și fală prânzurilor dichisite de târgoveți (încă-și aduceau aminte că în zorii aceluiași secol numele lor încă mai mirosea a... oaie)! Spată de miel umplută!
Ca să o pregătești - zice autorul (anonim, pe copertă, dar pe care istoricul gastronom din mine l-a dibuit a fi nimeni altul decât Constantin Bacalbașa - "Ia o spată, scoate-i binișor osul, ia nițel din carne fără ca să strici pielea; toacă această carne cu nițică slănină, cu puțin usturoi, cu pătrunjel, sare, piper și cuișoare pisate, cu puțin miez de franzelă muiată în lapte; pune totul pe foc, lasă nițel să dănțuiască, apoi amestecă două ouă întrgi și două lingurițe de rom; scoate de la foc și umple spata, coase-o, pune-o pe foc cu ceapă și cu unt.
Când va fi rumenită, toarnă peste ea un pahar de vin bun alb, cald, zeamă de carne sau apă; presară sare și pune să fiarbă la cuptor. Când carnea va fi fiartă, scoate-o pe taler, taie-o felii și toarnă peste ea sosul strecurat prin sită.
Se poate servi cu sos picant."
Rețeta asta e numai buna de notat și de ținut minte pentru zilele sfinte de Paști ce or să vină...
Sursa: AntenaSatelor