Republica Moldova va deschide noi ambasade și consulate suplimentare în mai multe state
-
23 Iulie 15:36
În perioada anilor 2025-2027, Republica Moldova urmează să-și extindă prezența diplomatică prin deschiderea de ambasade noi în Egipt și Kazahstan și a unor consulate suplimentare în SUA, Germania și Canada. Despre aceasta a anunțat vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, la audierile organizate de Comisia parlamentară politică externă și integrare europeană. De asemenea, printre prioritățile pentru perioada următoare, ministrul a menționat aprofundarea relațiilor internaționale în scopul sporirii asistenței pentru dezvoltare, consolidarea diplomației economice și promovarea acordurilor în favoarea diasporei, transmite IPN.
„Optăm pentru o politică externă pro-activă, anticipativă, coerentă și predictibilă, orientată spre rezultate concrete. Astfel, ne axăm pe profesionalizarea personalului diplomatic, dar și pe extinderea prezenței diplomatice în țările în care numărul de cetățeni moldoveni din diaspora a crescut exponențial”, a subliniat Mihai Popșoi.
Ministrul de externe a menționat că, pe dimensiunea bilaterală, în anul 2022 au fost semnate 55 de tratate, în 2023 – 51 de acorduri.
„Ca și în anii precedenți, în mare parte acestea au avut ca destinație sprijinul diasporei moldovenești. În domeniul conversiei permiselor de conducere, au fost încheiate documente bilaterale cu țări precum Albania, Italia, Turcia, Lituania, Germania, Israel, Spania, cel mai recent acord fiind schimbul de note privind preschimbarea reciprocă a permiselor de conducere cu Franța. Se lucrează pe acest segment cu Marea Britanie, Irlanda”, a notat vicepremierul.
Potrivit lui, în domeniul securității sociale, Republica Moldova a încheiat 48 de tratate – 21 de trate la nivel de state, 10 la nivel de Guverne și 16 la nivel de ministere. În curs de consultări sau negocieri se află 11 proiecte – cu Ucraina, Kârgâzstan, Slovenia, Slovacia, Albania, Kazahstan, Elveția etc. De asemenea, se examinează oportunitatea începerii negocierilor cu Franța, Canada, precum și se depun eforturi pentru a debloca situația în acest domeniu cu Statul Israel.
Totodată, din moment ce Republica Moldova a obținut calitatea de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană, s-a impus necesitatea inventarierii bazei juridice cu statele Comunității Statelor Independente.
„Din totalul celor 282 de acorduri la care Moldova este parte, conform examinării de la începutul anului, 32 și-au stins deja efectele, iar procesul în ansamblu are la bază interesul Republicii Moldova și al cetățenilor Republicii Moldova”, a mai spus ministrul de externe.
În altă ordine de idei, vicepremierul a spus că MAE este în proces de digitalizare a serviciilor consulare, prin crearea unui sistem informatic integrat sub denumirea generică e-consulat, cât și lansarea sistemului centralizat de programări la serviciile consulare. Potrivit lui, aceste acțiuni presupun adaptarea și recalibrarea instituțională, armonizarea procesului de lucru și modificarea unor acte normative.