Reprezentantul permanent al Parlamentului R. Moldova în Secretariatul Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI va fi rechemat
-
01 Februarie 2023 14:21
Parlamentul va examina un proiect de hotărâre prin care se propune rechemarea lui Ion Lipciu din funcția de reprezentant al legislativului Republicii Moldova în Secretariatul Consiliului Adunării Interparlamentare a statelor membre ale Comunității Statelor Independente. Raportul pentru această inițiativă legislativă a fost aprobat de membrii Comisiei politică externă și integrare europeană, anunță Serviciul de presă al legislativului.
Potrivit notei informative a proiectului de hotărâre, propunerea a fost făcută în contextul examinării activității reprezentanților permanenți ai Parlamentului Republicii Moldova în organele administrative ale organizațiilor interparlamentare la care legislativul este parte.
Ion Lipciu a fost desemnat reprezentat permanent al Parlamentului Republicii Moldova în Secretariatul Consiliului Adunării Interparlamentare a CSI în anul 2004.