Reprezentanții unor ministere, așteptați la audieri referitor la proiectul „Arena Chișinău”. „Pe lângă faptul că-i incapabil, guvernul condus de Ion Chicu se dovedește a fi și mare risipitor de bani publici”
-
04 Iulie 2020 14:28
Deputatul Platformei DA, Igor Munteanu, anunță că a invitat oficiali din cadrul Ministerului Economiei, cel al Finanțelor și Agenției Proprietății Publice pentru a fi audiați marți, 7 iulie, în cadrul Comisiei de Control al Finanțelor Publice (CFP) referitor la proiectul „Arena Chișinău”.
„Pe lângă faptul că-i incapabil, guvernul condus de PM I.Chicu se dovedește a fi și mare risipitor de bani publici. Aflăm că acesta intenționează să achite în timpul cel mai apropiat 72 mln lei SRLului, care se ocupă de finalizarea Proiectului Arena, un proiect megaloman care-a trezit multe discuții. Pentru că suntem într-un an de criză, iar bugetul public într-un deficit bugetar de apr.18 mlrd lei, cred că ar trebui să ne clarificăm cu acest subiect”, a declarat deputatul.
Igor Munteanu vine, în acest context și cu câteva repere:
1. În 2018, din bugetul public s-au alocat 102 mln lei, iar în 2019 statul a alocat din nou circa 30 mln lei pentru rețele de apă și canalizare, neincluse inițial în estimările proiectului (43 mln euro).
2. În 2019, guvernul blocului ACUM reclama faptul că numai schimarea statutului de teren arabil în teren pentru construcție în cazul celor 69 ha de teren (folosite pt construcția propriu-zisă doar 10 ha) a costat bugetul public cca 90 mln de lei (venituri ratate).
3. Prețul de piață al terenului transmis de guvern pt acest proiect depășește de câteva ori volumul total al investiției și, cu toate acestea, guvernul va fi obligat să achite, în decurs de 11 ani, alte 33 mln de euro, conform contractului negociat.
4.Ar trebui să ne clarificăm totuși care-i bugetul acestui proiect costisitor pentru bugetul public și cât ne costă pe fiecare cetățean în parte Arena? Urmează să aflăm cum s-a negociat acest contract investițional, ce noi surprize ne așteaptă din partea acestui PPP, cum protejăm investițiile publice făcute până acum și cum oprim această risipire de bani publici pe timp de pandemie spre proiecte mai puțin importante decât starea sănătății populației.
Ședința CFP se va începe la ora 10.00, cu transmisiune online.