Relaxați-vă, stimați tovarăși! (Revista presei)
-
16 Octombrie 2023 10:08
Publicistul Vitalie Vovc observă în editorialul său din Deschide.md, că cel mai important eveniment al săptămânii trecute a fost vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Chișinău. Autorul menționează cadoul oferit de aceasta - acele 143 de milioane de euro pentru a ajuta la facturi gospodăriile vulnerabile din R. Moldova și complimentele referitoare la „progrese extraordinare” pe calea integrării europene. Potrivit publicistului de la deschide.md, nu ar strica ca pe fiecare factură „compensată” pentru energie la iarnă să fie menționată clar suma care este donată de poporul Uniunii Europene.
Să zicem: vine o factură totală de 5.000 de lei (cât ar trebui să coste gazele fără compensări), apoi negru pe alb să fie scris ceva de genul „- 3000 de lei, achitați de către contribuabilii UE”. Iar a doua observație pe care o face autorul se referă la „extraordinaritatea” progreselor moldovenilor: cum va zice UE așa va fi. Mâine, dacă decid ei, suntem intrați în UE. Noi avem puterea de a decide altceva: re-Unirea. La fel: mâine putem fi în UE. Rămâne de văzut care și ce vrea anume, conchide Vitalie Vovoc.
Când, la sfârșitul lunii septembrie, la București, premierul Marcel Ciolacu și-a exprimat interesul României pentru Portul Internațional Liber Giurgiulești, aflat pe micul segment de mal dunărean ce aparține Republicii Moldova, la confluența Prutului cu Dunărea. La Chișinău s-au alarmat cel mai tare cei ce nu pot scăpa de fobiile tinereții comsomoliste, cărora cuvintele „român” și „România” le provoacă alergie și tremurici de natură nervoasă, ideologică, scrie Nicolae Negru în editorialul său din Ziarul Național. Sensul reacției lor a fost: „nu ne vindem suveranitatea infrastructurală”. Nicolae Negru invită tovarășii să se relaxeze pentru că în acest secol 21, în afară de Rusia, obsedată de trecutul său imperial, nimeni nu atentează la suveranitatea noastră!?
La 23 iunie 2023, s-a împlinit un an de când R. Moldova a primit statutul de țară candidată pentru aderare la Uniunea Europeană. Deși beneficiază de numeroase investiții europene, unii locuitori din UTA Găgăuzia nu aprobă acest proces, evocând mai multe temeri, scrie ZDG. Una dintre frici este legată de „supărarea Rusiei”. ZdG a colectat din „temerile” cetățenilor din Găgăuzia, le-a analizat și demontat, pe rând, cu ajutorul expertului Mihai Mogâldea de la IPRE.
DW scrie despre ajutorul pentru moldovenii blocați în Israel. Guvernul de la Chișinău a suspendat eliberarea vizelor de tranzit pentru palestinieni și a alocat 4 milioane de lei din fondul de intervenție pentru evacuarea cetățenilor moldoveni din Israel. Deciziile au fost luate vineri de Comisia pentru Situații Excepționale în contextul tensiunilor dintre Israel și organizația teroristă Hamas. Moldovenii care revin acasă din Israel sunt scutiți de taxa consulară la eliberarea titlului de călătorie. Chișinăul a condamnat atacurile organizației teroriste Hamas asupra Israelului, însă remarcă DW, niciun partid pro-rus din Republica Moldova nu a exprimat vreo poziție publică în legătură cu tensiunile din Orientul Mijlociu. La o săptămână de la atacul Hamas asupra Israelului, canalele propagandistice de la Moscova încep să-și contureze discret preferințele în favoarea Hamas. Deocamdată, narațiunea răspândită cel mai frecvent este cea potrivit căreia Statele Unite și UE au neglijat conflictele din Orientul Mijlociu în favoarea sprijinului pentru Ucraina, adaugă DW.