Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a stat singură la funeraliile soțului ei. Prințul Philip, omagiat printr-o ceremonie restrânsă, potrivită cu vremurile

  • 18 Aprilie 2021 09:30
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a stat singură la funeraliile soțului ei. Prințul Philip, omagiat printr-o ceremonie restrânsă, potrivită cu vremurile

Membrii familiei regale britanice au oferit sâmbătă un exemplu în ceea ce privește respectarea regulilor impuse de pandemie. Astfel, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost nevoită să stea singură în timpul funeraliilor soțului său Philip, care au avut loc sâmbătă după-amiază în capela St.George, scrie Digi24.ro

Regina și prințul Philip au fost căsătoriți 73 de ani. Cel mai longeviv prinț consort din istoria națiunii a murit la 9 aprilie la vârsta de 99 de ani. La sfârșitul slujbei religioase, sicriul în care se afla trupul neînsuflețit al prințului Philip a fost coborât în „Royal Vault”, cripta din capela St. George. Sicriul va rămâne în acest cavou până la decesul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Trupurile celor doi soți se vor odihni astfel împreună în capela Memorial a regelui George al VI-lea, tatăl reginei Elisabeta a II-a.

Participanții la slujba din capelă au păstrat distanța unii de față de ceilalți, fiind așezați la 2 metri, pe familii, pentru a respecta restricțiile impuse de pandemia de coronavirus. Așa se face că regina Elisabeta, care de la începutul pandemiei se izolase cu prințul Philip la castelul Windsor, a rămas singură în strană, fără a avea alți membri ai familiei în imediata apropiere.

Camerele de filmare nu i-au putut capta expresia chipului, însă alți membri ai casei regale care au apărut în imagini aveau fețele triste. Nora cea mică a reginei, Sophie, contesă de Wessex, a fost surprinsă plângând în capelă. Și soțul ei, prințul Edward, cel mai mic dintre copiii reginei și ai prințului Philip, a fost văzut punându-și mâna pe frunte în timp ce corul intona imnuri religioase. Apoi a fixat cu privirea sicriul tatălui său.

Ceremonie funerară adaptată vremurilor

Prinții William și Harry, nepoții reginei, au stat față în față, în rânduri diferite în capelă. Ducele de Cambridge a stat alături de soția sa, Catherine, iar ducele de Sussex a stat singur. Soția sa, Meghan, însărcinată, a rămas acasă, medicii recomandându-i să nu facă această deplasare peste Ocean. 

Participanții la slujbă nu au cântat în timpul serviciului religios, tot din motive de pandemie. 

Fiecare membru al casei regale - mai ales cei special invitați - a purtat haine de doliu de culoare închisă și măști sanitare negre. Inclusiv regina, care a obișnuit publicul să se îmbrace în culori vii, a fost îmbrăcată în negru.

Funeraliile, la organizarea cărora și-a adus contribuția însuși defunctul, s-au dorit a fi fără fast, dar solemne, potrivite pentru vremurile pe care Marea Britanie le traversează. Pandemia a luat peste 120.000 de vieți în această țară și nenumărate familii au fost nevoite să renunțe la ritualurile obișnuite de înmormântare. 

Pace în familia regală?

Prințul Philip a avut parte de o ceremonie militară, dar nu și de funeralii naționale. A fost dorința lui.

În deplină concordanță cu restricțiile antipandemie, la slujba din capela Saint George au participat doar 30 de persoane, în frunte cu suverana. 

Pe de altă parte, moartea prințului Philip a intervenit într-un moment în care familia regală trece prin conflicte interne. A fost prima dată când prințul Harry a fost prezent la un eveniment alături de familia sa după interviul pe care el și soția sa Meghan l-au acordat lui Oprah Winfrey făcând o serie de acuzații ce au iscat valuri. În timpul procesiunii funerare, dar și pe durata slujbei, prinții William și Harry nu au stat unul lângă celălalt. Totuși, în ciuda speculațiilor că cei doi frați nu și-ar vorbi, Harry și William au fost văzuți discutând și mergând împreună după încheierea slujbei religioase.

Odată cu familia regală, milioane de britanici și-au luat rămas bun de la prințul Philip. În momentul începerii ceremoniei funerale, în toată Marea Britanie a fost păstrat un minut de reculegere.

Cum au decurs funeraliile

Sicriul ducelui de Edinburgh, acoperit cu drapelul și blazonul Alteței Sale Regale și o coroană de flori, depus în Capela Privată a Castelului Windsor până în ziua înmormântării, a fost ridicat de un grup de membri ai The Queen's Company (Compania Reginei), Primul Batalion al Gărzii de Grenadieri. Detașamente reprezentative pentru relațiile speciale pe care prințul Philip le-a avut cu armata britanică au fost poziționate în curtea interioară a Castelului Windsor.

Sicriul prințului Philip a fost transportat apoi cu un automobil Land Rover - soțul reginei a participat la realizarea designului special al acestuia -, flancat de Pall Bearers (prieteni apropiați ai defunctului, n.r.), în cadrul unei mici procesiuni ceremoniale care s-a deplasat de la Intrarea de Stat a Castelului Windsor până la Capela St. George, unde a avut loc slujba religioasă. Membrii familiei regale și angajații ducelui de Edinburgh au mers în spatele sicriului, prin curtea interioară, pe lângă Colina Capelei (Chapel Hill) și până la Grajdurile Regale (Horseshoe Cloister).

Focuri de armă au fost trase de trupele de artilerie ale Cavaleriei Regale pe peluza estică a Castelului Windsor pe durata procesiunii. De asemenea, au răsunat clopotele din Curfew Tower.

Sicriul, purtat de militari din Marina Regală, a fost întâmpinat în fața intrării vestice a Capelei St. George de diaconul de Windsor și de arhiepiscopul de Canterbury. Șapca militară și sabia de ofițer al Marinei Regale care i-au aparținut prințului Philip au fost depuse pe sicriu înainte de începerea slujbei, iar insigna sa de Alteță Regală a fost depusă în altarul capelei. 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
12,18
Nori împrăștiați
Umiditate:82 %
Vint:3,09 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău