Regimul comunist sovietic nu a fost condamnat oficial în R. Moldova, nu există o sentință a unei instanțe judecătorești care să califice în termeni inechivoci moștenirea acestuia (Revista presei)
-
16 Iunie 2023 10:40
Ziarul de Gardă publică un interviu cu Veronica Dragalin, șefa Procuraturii Anticorupție. Aceasta vorbește despre relațiile dintre instituția pe care o conduce și Centrul Național Anticorupție, în contextul unor discuții publice privind disensiunile dintre cele două instituții. De asemenea, a oferit detalii despre dosarele de rezonanță și a explicat de ce oligarhul fugar, Vladimir Plahotniuc, nu poate fi localizat nici până în prezent.
Nicolae Negru scrie în Ziarul Național că PAS și-a desemnat în sfârșit candidatul pentru funcția de primar al Chișinăului. S-a spus imediat că deputatul Lilian Carp, căruia i-au căzut sorții să reprezinte PAS, nu ar fi prea popular. Totuși popularitatea nu garantează succesul în alegeri, deși nu strică să o ai, sugerează ziaristul. Acesta se întreabă dacă electoratul proeuropean, unionist se va mobiliza mai mult, dacă Dodon va candida și el. Există riscul ca reprezentantul PAS să nu treacă în turul doi? Sigur că există, consideră Nicolae Negru dar depinde nu de Dodon, ci de faptul dacă va avea concurenți puternici pe „flancul” proeuropean și unionist. Oricum, în opinia publicistului, scenariile prăpăstioase, catastrofiste, „negre” nu își au locul și, principalul, nu sunt de niciun folos, decât că produc efecte emoționale, inclusiv isterie, în mediul unor cititori mai slabi de fire.
Recursul la memorie, condiția libertății, este titlul editorialului lui Vitalie Ciobanu din Europaliberă.org. Publicistul remarcă faptul că regimul comunist sovietic nu a fost condamnat oficial în Republica Moldova, nu există o sentință a unei instanțe judecătorești care să califice în termeni inechivoci moștenirea acestuia. Or, o sentință juridică asupra regimului comunist ar fi avut un rol educativ și politic, în cele din urmă, pentru că ar fi curmat „patul germinativ” al partidelor pro-moscovite, ar fi consolidat democrația și statul de drept. Recursul la memorie devine azi în Republica Moldova o condiție a libertății, subliniază Vitalie Ciobanu. Invazia rusă în Ucraina reactualizează trecutul de crime și teroare, la care s-a dedat regimul sovietic după cel de-al Doilea Război Mondial, continuat de urmașii săi de azi de la Kremlin. Puțin a lipsit ca tragedia ucraineană să se extindă și în Moldova, trăim încă sub această amenințare, conchide publicistul de la europaliberă.org.
Importurile de mărfuri din Rusia s-au redus de trei ori și ceva în primele patru luni, scrie MoldStreet. În ianuarie-aprilie 2023 importurile de mărfuri în Republica Moldova au însumat circa trei miliarde dolari, nivel superior celui realizat în perioada similară din anul 2022, cu aproximativ 6,7%. Potrvit publicației, principalele 10 țări de origine a importurilor de mărfuri sunt: România (cu 15,7% din total importuri), Ucraina (13,5%), China (9,8%), Turcia (8,3%), Germania (6,5%), Federația Rusă (5,4%), Italia (5,0%), Polonia (3,2%), Franța (2,8%), Ungaria (2,3%) și Grecia (2,14%), arata datele fost prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS).
Importurile de mărfuri provenite din țările Uniunii Europene în ianuarie-aprilie 2023 s-au cifrat la 1,44 miliarde dolari (cu 16,3% mai mult, față de aceeași perioadă din anul 2022), deținând o pondere de 48,2% în total importuri. Importurile de mărfuri provenite din țările CSI au fost (cu 20,4% mai puțin, decât în perioada corespunzătoare din anul 2022), care echivalează cu o cotă de 22,2% în total importuri.