Războiul petrolului face victime neașteptate

  • 07 August 2015 09:13
Războiul petrolului face victime neașteptate

Daca tranzactiile futures de pe piata petrolului reflecta adevarul, regatul saudit va da de necaz in aproximativ doi ani, iar finalul deceniului il va surprinde intr-o criza existentiala, scrie Ziare.com.

Pretul practicat acum pentru petrolul american livrat in decembrie 2020 este de 62,05 dolari/baril, fapt care implica o schimbare radicala in peisajul economic al statelor din Orientul Mijlociu, relateaza The Telegraph.
 
OPEC, in faza de dizolvare
 
Alaturi de celelalte state membre OPEC, Arabia Saudita a decis, in noiembrie 2014, sa nu sustina reglarea pretului petrolului, crescand productia in scopul de a elimina rivalii de pe piata.
 
Numai din puturile din Arabia Saudita se extrag acum 10,6 milioane de barili zilnic.
 
Daca intentia printilor sauditi ai petrolului a fost de a sufoca companiile americane specializate in exploatare zacamintelor de sist, calculele lor s-au dovedit cum nu se poate mai gresite.
 
"Se pare ca producatorii non-OPEC nu au reactionat conform asteptarilor la impactul pretului mic din piata, cel putin pe termen scurt.
 
Principalul efect a fost ca nu au mai investit in deschiderea unor noi puturi, dar cantitatea extrasa din cele exploatate nu a scazut. Aceasta necesita mai multa rabdare", se arata in ultimul raport de stabilitate al bancii centrale din Arabia Saudita.
 
Un expert in energia din Riad s-a arata ceva mai transant: "O politica de acest gen nu a mers inainte si nu o sa functioneze niciodata".
 
Proiecte amanate
 
Prabusirea pietei petrolului, generata de statele din Golful Persic si aliatii lor, nu a facut decat sa amane derularea unor proiecte destul de costisitoare implicand costuri de miliarde.
 
S-au pus la pastrare hartile cu exploatarile zacamintelor din zona arctica a Rusiei, cu cele din Golful Mexic, de mare adancime din mijlocul Atlanticului sau din Canada.
 
Consultantii de la Wood McKenzie sustin ca 46 de mari proiecte, care ar fi necesitat investitii de 200 de miliarde, sunt tinute la sertar de marile companii petroliere.
 
Tehnologii performante
 
Problema auditilor este ca tehnologia de extractie prin fractiune hidraulica se dovedeste a fi din ce in ce mai ieftina.
 
Analistii grupului IHS estimeaza ca aceasta poate reduce costurile de extractie cu cate 45% in fiecare an, prin lansarea unor noi utilaje performante.
 
In acest moment, un astfel de utilaj poate deschide intre 5 si 10 puturi secundare de extractie din acelasi punct in care este instalat.
 
"Ne-am redus costurile de forare cu 50% si preconizez inca o scadere cu 30 de procente in perioada urmatoare", explica John Hess, seful Hess Corporation.
 
Puturile deschise in America de Nord au scazut la numar cu aproape 1.000 in cateva luni, dar productia continua sa fie una record in ultimii 43 de ani: 9,6 milioane de barili in fiecare zi.
 
Chiar si falimentul unor firme mici nu va distruge exploatarea petrolului din zacaminte de sist, atata vreme cat puturile deschise in Bazinul Permian vor continua sa existe, la fel ca si tehnologia.
 
La acestea se adauga si alte rezerve considerabile din Argentina si Australia, iar o noua tehnologie "curata", bazata pe pulsuri de plasma, ar putea deschide si noi puturi de exploatare in China, unde principalul impediment a fost lipsa apei pentru foraje.
 
Puturile din Bazinul Permian ar putea sa extraga zilnic intre 5-6 milioane de barili, mai mult decat giganticul camp de extractie Ghawar din Arabia Saudita, cel mai mare din lume.
 
Ramasi in urma
 
Bogatia petrolului i-a lovit pe sauditi in urma cu o jumatate de secol si, in afara unor autostrazi, catorva orase moderne si a imbunatarii stilului de trai prin cresterea veniturilor, nu a schimbat cu mult tara.
 
Economia Arabiei Saudite este in continuare dependenta de veniturile din petrol in proportie de 90%.
 
La fel ca si Rusia, Algeria, Nigeria, Venezuela si Iran, guvernul saudit are nevoie de un pret de peste 105 dolari/baril pentru a nu inregistra un deficit major si a nu afecta nivelul de trai al supusilor din regat.
 
In Arabia Saudita nu se plateste impozit pe venituri, pe profit sau pe dividendele incasate. Litrul de benzina subventionat se vinde cu 0,12 dolari la pompa, iar kilowatul are un pret de 0,013 dolari.
 
FMI a estimat ca in acest an, deficitul bugetar al Arabiei Saudite va fi de 20%, aproape 140 de miliarde de dolari.
 
Departe de a se dovedi mai cumpatat, noul rege Salman a aruncat pensionarilor si angajatilor din regat un bonus de 32 de miliarde de dolari in momentul inscaunarii.
 
In acelasi timp, Riadul s-a angrenat intr-un razboi costisitor impotriva rebelilor houthi din Yemen, a demarat o campanie masiva de inarmare a trupelor proprii, bazata strict pe importuri, si isi concentreaza aproape toata atentia asupra Iranului, in eterna rivalitate dintre musulmanii suniti si siiti.
 
Retrageri de capital
 
Banii au inceput sa dispara de pe piata saudita odata cu declansarea Primaverii Arabe in 2011. Deja inainte de caderea pietei petrolului, retragerile de capital din tara ajunsesera la 8% in fiecare an.
 
2011 a fost si anul in care guvernantii sauditi s-au vazut nevoiti sa apeleze in ce in ce mai des la rezervele valutare. In acest moment, aproximativ 12 miliarde de dolari sunt cheltuite in fiecare luna pentru a acoperi gaurile din bugetul tarii.
 
Deja suma estimata a se afla in visteria bancii centrale a scazut sub 650 de miliarde. Ratingul negativ emis de Standard&Poor's in februarie nu a mai mirat pe nimeni.
 
"Economia Arabiei Saudite este nediversificata si vulnerabila la o prabusire rapida si sustinuta a pretului petrolului", au aratat analistii S&P.
 
In ritmul cheltuielor de acum, pana la sfarsitul anului 2018, cel putin alte 200 de miliarde de dolari vor disparea din rezerva valutara a tarii.
 
Dar inainte de aceasta, pietele si investitorii prezenti in regatul saudit vor reactiona pentru a se proteja impotriva unui soc declansat de lipsa de viziune a conducatorilor Arabiei Saudite, iar aceasta nu va face decat sa accentueze criza saudita. 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău