În contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie, analiștii susțin că guvernarea ar tolera prezența lui Usatîi pentru a fragmenta votul pro-rus, împiedicând astfel formarea unei majorități proruse în viitorul Parlament.

Expertul în securitate Andrei Curăraru critică dur concertul organizat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, susținând că nu a fost un eveniment cultural, ci o demonstrație de forță propagandistică, un exemplu de soft power al Rusiei. El subliniază că alegerea locației – în fața expoziției dedicate deportărilor staliniste – nu a fost întâmplătoare, ci simbolică, echivalentă cu o insultă la adresa memoriei victimelor.

Curăraru consideră prezența artiștilor ruși, în contextul războiului din Ucraina și al relațiilor tensionate cu Rusia, o provocare cinică și o formă de recolonizare simbolică. Concertul, în opinia sa, transmite mesajul că Rusia încă domină simbolic Moldova, impunându-se prin divertisment pe fundalul unei tragedii istorice.

El îl acuză pe organizatorul Renato Usatîi că nu promovează cultura, ci rescrie narativul istoric, folosind muzica și imaginea Rusiei ca instrumente de manipulare și control. În concluzie, Curăraru afirmă că acest eveniment nu trebuie interpretat ca un simplu concert, ci ca un act de dispreț față de suferința colectivă a moldovenilor deportați.

Fostul ministru al Justiției și fost președinte al Curții Constituțioanale, Alexandru Tănase abordează într-un ton ironic și critic nivelul de competență al deputaților din Parlamentul Republicii Moldova, pornind de la afirmația că „nu toți deputații trebuie să știe să scrie legi”. El duce ideea mai departe, ridiculizând faptul că unii parlamentari nici nu citesc sau nu înțeleg legile pe care le votează, dar sunt promovați pentru carisma lor de pe rețelele sociale, nu pentru competență juridică.

Tănase atrage atenția că, în realitate, legile nu provin din executiv, așa cum ar trebui teoretic, ci din inițiativele individuale ale deputaților – inclusiv modificări importante la Codul Penal, Codul Civil, Legea avocaturii etc., propuse adesea fără fundament solid. El ironizează faptul că aceste propuneri sunt rezultatul unor „momente de inspirație” între apariții media, nu al muncii legislative serioase.

În final, Tănase avertizează că, deși Parlamentul nu a fost încă transformat oficial în „Casa Vedetelor”, e esențial să păstrăm măcar pretenția minimă ca deputații să citească legile înainte de a le vota. Altminteri, instituția riscă să-și piardă complet credibilitatea și funcționalitatea.

Republica Moldova se află într-un moment de cotitură istorică, fiind nevoită să aleagă între două direcții majore: fie se lasă atrasă din nou în sfera de influență a Rusiei, fie optează pentru integrarea în România și spațiul european, scrie Anatol Țăranu într-un articol în Deschide.md. Analistul avertizează că amenințările rusești, inclusiv inițiativele grupării Șor susținute de serviciile secrete ruse, vizează direct anexarea Moldovei. El critică ideologia moldovenistă, considerată o unealtă de deznaționalizare inventată în perioada sovietică pentru a rupe Basarabia de România. Singura cale de rezistență în fața acestei presiuni externe, susține autorul, este asumarea identității românești și semnarea unui Tratat de Relații Speciale și Frățietate cu România. Acest tratat ar pune bazele unei integrări treptate legislative, economice, sociale și de securitate între cele două state românești. Țăranu subliniază și avantajele economice: Moldova ar putea beneficia anual de 2-3 miliarde de dolari din fonduri europene, accelerând astfel dezvoltarea și integrarea în UE, fără costuri majore pentru România. Tratatul nu ar fi doar un gest simbolic, ci un mecanism real de salvare națională și un pas spre reîntregirea politică a românilor.

El susține că Blocul Electoral al Unirii Naționale (BUN), format în jurul Platformei Reîntregirii Naționale, poate obține un rezultat decisiv la alegerile din 28 septembrie, mai ales dacă se mobilizează eficient electoratul unionist. Astfel, Moldova ar putea evita stagnarea și subordonarea rusă, pășind cu demnitate spre un viitor românesc și european.

Concluzia lui Anatol Țăranu este că reîntregirea cu România nu este o utopie, ci o necesitate istorică și strategică, iar generația actuală trebuie să aibă curajul de a alege această cale.