Război în Ucraina: Forțele ruse și-au reînnoit eforturile de a avansa dinspre orașul Izium spre Severodonețk
-
18 Iunie 2022 10:59
Rusia pare să-și fi reînnoit în ultimele 48 de ore eforturile în a avansa mai la sud de orașul Izium din estul Ucrainei, raportează sâmbătă Ministerul Apărării britanic, informează Reuters, citat de AGERPRES.
Obiectivul forțelor ruse este de a pătrunde mai adânc în regiunea Donețk și de strânge lațul în jurul orașului Severodonețk dinspre nord, a precizat ministerul britanic pe Twitter.
Dacă civilii ucraineni blocați în acest oraș nu vor accepta oferta de a părăsi localitatea printr-un coridor umanitar, forțele ruse ar putea găsi în aceasta o justificare pentru a nu face distincție între acești civili și orice țintă militară ucraineană din zonă, a mai subliniat ministerul.
Armata rusă încearcă de săptămâni să cucerească Severodonețk, oraș industrial din regiunea Lugansk, important pentru a putea controla întregul bazin minier Donbas. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat săptămâna trecută că bătălia de la Severodonețk este una foarte dură și va determina soarta regiunii Donbas din estul Ucrainei.
Potrivit guvernatorului regiunii Lugansk, Serghei Gaidai, aproximativ 10.000 de civili sunt în continuare prezenți în orașul Severodonețk.
Pe 24 februarie, Rusia a lansat o agresiune militară neprovocată și nejustificată contra Ucrainei. Moscova susține că este vorba despre o ''operațiune militară specială de denazificare'' a țării vecine și de protejare a comunității rusofone din estul Ucrainei.