Rata inflației anuale în Rep. Moldova a crescut prima dată în 2024, după 5 luni consecutive de descreștere
-
14 Iulie 11:06
Rata inflației anuale în Republica Moldova a crescut ușor în luna iunie, pentru prima dată în anul curent după cinci luni consecutive de descreștere, ajungând la 3,76 la sută, dar se menține în intervalul de variație a țintei de 5%, arată datele Băncii Naționale a Moldovei (BNM).
Indicele prețurilor de consum în Republica Moldova este divizat în trei categorii principale: alimentele au o pondere de 38% în total, non-alimentele – 36%, iar serviciile – 26 la sută.
În Ucraina și România, inflația a fost în iunie mai mare decât în Republica Moldova, fiind de 4,8 la sută și respectiv 4,9%.
În Bulgaria, în iunie, rata anuală de inflație a fost de doar 2,3%, în timp ce în Belarus și Federația Rusă s-au înregistrat cele mai mari niveluri de creștere a prețurilor de consum în raport cu luna iunie 2023, conform datelor platformei TradingEconomics.com.
Rata anuală a inflației reprezintă creșterea prețurilor de consum într-o lună din anul curent față de luna similară a anului precedent. BNM stabilește ținta inflației calculate în baza indicelui prețurilor de consum în valoare de 5,0 la sută anual cu o posibilă deviere de 1,5 puncte procentuale.