R. Moldova va putea primi tranșa de 46,5 milioane de dolari SUA, de la Fondul Monetar Internațional
-
10 Iulie 2019 10:03
Republica Moldova va primi 46,5 milioane de dolari SUA, de la Fondul Monetar Internațional (FMI) în anul 2019. Anunțul a fost făcut de premierul Maia Sandu, la o conferință de presă cu șeful misiunii FMI, Ruben Atoyan.
Premierul a anunțat că R. Moldova a încheiat cu succes două evaluări în cadrul programului cu FMI.
„ După adoptarea de către consiliului director al Acordului pe care l-am convenit astăzi, R. Moldova va putea primi tranșa de 46,5 de milioane de dolari în 2019. Am convenit extinderea programului actual cu FMI până în luna martie 2020. Am făcut acest lucru pentru a putea beneficia de toată asistența macro-financiară din partea Uniunii Europene. Putem beneficia de ea doar dacă avem un program valabil cu FMI și așa cum programul pentru asistență cu UE expiră în martie 2020, am solicitat această extindere a programului cu FMI”, a spus Maia Sandu.
Maia Sandu a menționat că programul cu Fondul Monetar Internațional a fost suspendat ca urmare a Legii amnistiei fiscale din 2018 și a pachetului legislativ privind reforma fiscală.
„Ca să putem obține aceste resurse, Guvernul și Parlamentul trebuia să ia anumite decizii. Am convenit măsuri care ar reechilibra bugetul și ca toate cheltuielile importante să poată fi achitate. Cea mai importantă componentă e posibilitatea de a obține finanțare din partea UE în valoare de 1 miliard 368 milioane de lei. Acești bani vor fi aduși în bugetul R. Moldova, pentru că am reușit să câștigăm încrederea partenerilor externi”., a precizat Sandu.
Șeful misiunii FMI, Ruben Atoyan a spus că cealaltă parte a tranșei va fi alocată Republicii Moldova în anul 2020.
Și președintele Igor Dodon s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții FMI. El a scris pe pagina sa de Facebook că Guvernul a negociat mai multe măsuri care trebuie îndeplinite pentru a debloca asistența financiară externă. Igor Dodon a mai scris că de realizarea acestor acțiuni depinde, în mare măsură, obținerea suportului bugetar de circa 3 miliarde de lei, destinat finanțării deficitului bugetar din acest an.
Pentru ca Republica Moldova să primească ultimele două tranșe din programul de finanțare din partea FMI, în sumă totală de circa 66 milioane de dolari, este nevoie să fie implementeze prevederile Memorandumului de politici economice și financiare.