R. Moldova a participat la o conferință internațională dedicată securității și drepturilor omului în era digitală

  • 10 Decembrie 2021 10:32
R. Moldova a participat la o conferință internațională dedicată securității și drepturilor omului în era digitală

Secretarul de Stat al Ministerului Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov a participat, în perioada 8-9 decembrie, la cea de-a șasea ediție a conferinței internaționale cu genericul “Statul, securitatea și drepturile omului în era digitală”, în contextul realizării proiectului de modernizare a mecanismelor de guvernare axate pe protecția drepturilor omului, transmite MOLDPRES.

Agenda conferinței a inclus subiecte de actualitate pentru spațiul științific, socio-cultural, juridic și politic actual. Potrivit organizatorilor, au fost discutate “numeroase provocări contemporane ale drepturilor omului, ce sunt indisolubil legate de puterea tot mai mare a tehnologiei digitale, cum ar fi inteligența artificială”, scrie sursa citată.

„În contextul răspândirii atât de rapide a noilor tehnologii, platformele create dintre reprezentanții din guverne, mediul academic, asociativ și de afaceri și alții, trebuie să se reunească pentru a formula noi protocoale și norme, pentru a defini linii roșii și pentru a construi reglementări agile și flexibile. Și un criteriu forte în stabilirea acestor ”linii roșii” rămân a fi drepturile omului și securitatea națională””, a estimat Iordanca-Rodica Iordanov.

Oficialul de la Ministerul Mediului a propus spre discuție chestiuni despre factorii favorabili, precum și despre unele provocări ale procesului digitalizării. Iordanov a făcut trimitere la Raportorul Special pentru libertatea de exprimare din 2019 și a punctat în prezentarea sa aspecte privind “amenințările pe care tehnologia digitală le reprezintă pentru democrație (fraudarea alegerilor, difuzarea informației eronate, hărțuirea online etc.), în timp ce alte procese tehnologice speciale explorează modul în care tehnologiile digitale pot fi mobilizate pentru a cataliza și consolida promovarea și protecția drepturilor omului”.

Pe 7 decembrie, în R. Moldova s-a dat startul procesului de elaborare a Strategiei Naționale de Transformare Digitală, inițiat de către Guvern, în parteneriat cu Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Aceasta cuprinde viziunea pentru digitalizarea serviciilor publice, creșterea competențelor digitale, implicarea cetățenilor în reingineria serviciilor, crearea unui mediu propice pentru adoptarea tehnologiilor digitale de către sectorul privat.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:91 %
Vint:6,69 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău