Mai mult decât atât, evoluțiile din peninsula Crimea a Ucrainei care au pus pe jar comunitatea internațională, riscă să înghețe și așa fragila comunicarea pe ambele maluri ale râului Nistru. Acțiunile separatiștilor din Crimea au demonstrat că tendințele secesioniste nu sunt pedepsite de actorii internaționali care s-au angajat să o facă.

Angajamentele asumate de națiunile lumii s-au adeverit că nu valorează nici măcar hârtia pe care au fost înșirate. Este o mare problemă când un stat violează frontiera unui alt stat – este ceva inacceptabil în secolul XXI. Mă întreb deseori, ce gândesc liderii de la Tiraspol în aspect de viziune, de poziționare a regiunii, chiar și în aventualitatea unei independențe fragile. Vă propun să facem analiză a imaginii, conform ilustrului cercetător Philip Kotler, care menționează că  „Imaginea reprezintă un set de percepții, păreri,  idei și impresii, pe care oamenii îl au în raport cu un obiect sau subiect. Toate acțiunile oamenilor în raport cu acel obiect sau subiect sunt condiționate de imaginea sa”. Iar acum, stimate doamne și domni, să încrețim frunțile pentru a desfășura imaginea Transnistriei în trei piloni: Nucleu-Impact-Evoluție a conflictului de pe Nistru.

Nucleu:Declanșat de o grupare separatistă, sprijinită de armata a XIV-a a Federației Ruse, Nesoluționarea conflictului se datorează autorităților transnistrene dar și refuzului Chișinăului de a acorda Transnistriei largi concesii, toate împreună sumate cu interesul Rusiei de a menține această situație polemologică.

Impact:Vasile Petrenco, om de afaceri din Cahul în publicația Dialoguri transnistrene menționează:  “Existența conflictului transnistrean este o problemă pentru omul de rând pentru că dă un sentiment de instabilitate”, înmulțiți această frică la cinci sute cinci mii, o sută cincizeci și trei de locuitori.

Evoluție:Nicu Popescu în Adevărul Moldova puncta:  Rusia, probabil, va recurge la anumite presiuni asupra Moldovei, deja o și face, dar evident că atâta timp cât principala ei preocupare este Ucraina, măsuri majore față de țara noastră sunt puțin probabile. Deci, nu-i prea trainică bază ca să fondezi un stat.

Dar să vorbim despre soluții.

Reintegrarea țării prin intermediul educației ar fi o soluție mai mult decât eficientă pentru ar apropia malurile Nistrului, Nelson Madela zicea că “Educația este cea mai puternică armă pe care voi o puteți folosi pentru a schimba lumea”.  Astfel statul trebuie să regândească politica publică în acest domeniu și să creeze premise pentru asimilarea absolvenților din stânga Nistrului, iar o investiție financiară e mai mult decât necesară în acest sens: locuri bugetare pentru a le oferi educație de calitate în limba română, suplimentar oferirea burselor în grupele cu predare în limba rusă pentru a atrage etnici ruși sau ucraineni din regiune, burse atractive pentru succese academice, locuri în cămine, facilități la servicii publice, precum transportul public, instituții culturale etc.

Haideți să creăm întreprinderi mixte între oameni. Să creăm rețele de transport care ar fi comode, să punem în funcțiune podurile – înainte de a face poduri între oameni să funcționeze podurile fizice.
Pe de altă parte, e necesar ca societatea să fie și ea în alertă – în alertă publică. Vedem cât de iscusit ucrainenii își apără în spațiul public propriile teritorii, propria țară – Odesa, Harkov, Sumi, Liov – toate aceste regiuni vin cu mesaje de susținere și de integritate teritorială. Păi, haideți să demonstrăm și noi că avem o poziție civică în Republica Moldova – de la Edineți la Cahul, de la Ștefan-Vodă la Ungheni!
Germania a învestit două trilioane de dolari în procesul de re-unificare, noi vrem reîntregire pe condiții voluntare, vorba populară “Pune mâna și o să pună și Dumnezeu mila“.

Și la final, o vorbă de-a lui George Orwell: În general oamenii vor să fie buni, dar nu prea buni și nu chiar tot timpul.