Putin taie masiv din bugetul Apărării
-
17 Martie 2017 08:32
Trezoreria Federației Ruse a confirmat că bugetul Apărării pe 2017 a fost redus cu 25,5%, scrie publicația Jane's Defence Weekly. Este vorba despre cea mai mare tăiere de la începutul anilor '90 și vine pe fondul sancțiunilor economice impuse Rusiei de Occident.
Potrivit Trezoreriei, bugetul Apărării a fost redus de la 3,8 trilioane de ruble (65,4 miliarde de dolari) la 2,8 trilioane. Începând din 2011, bugetul pentru Apărare a crescut anual, in termeni nominali, cu 19,8%, scrie money.ro.
Uniunea Europeană a anunțat luni că a prelungit cu șase luni, până pe 15 septembrie, sancțiunile vizând persoanele și entitățile ruse implicate în anexarea peninsulei Crimeea, în 2014.
Pe listă figurează, printre alții, consilieri ai președintelui rus Vladimir Putin, parlamentari și oficiali din sectoarele apărării, de informații, militar, precum și separatiști ucraineni și rebeli din estul Ucrainei.
După ștergerea a două nume, în urma decesului persoanelor respective, pe listă se află în prezent 150 de persoane și 37 de societăți care nu au acces în UE și alte căror active și fonduri din țările blocului comunitar sunt înghețate.