Putin a convocat o reuniune a Consiliului de Securitate rus dedicată situației din teritoriile ucrainene anexate

  • 04 Aprilie 2023 18:36
Putin a convocat o reuniune a Consiliului de Securitate rus dedicată situației din teritoriile ucrainene anexate

Președintele rus Vladimir Putin va prezida miercuri, 4 aprilie, o reuniune a Consiliului de Securitate al Federației Ruse pentru a analiza situația de securitate din regiunile ucrainene Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie, anexate în septembrie anul trecut de Rusia, deși pe teren le controlează doar parțial, relatează agenția Agerpres.

„Vor fi analizate chestiuni legate de respectarea legilor, a ordinii și securității publice în teritoriile republicilor populare Donețk și Lugansk, precum și în regiunile Zaporojie și Herson", a anunțat Kremlinul.

Potrivit aceluiași anunț, principala intervenție în această reuniune, ce se va desfășura prin teleconferință, va fi cea a ministrului rus de interne, Vladimir Kolokolțev.

În cele patru regiuni ucrainene parțial ocupate de Rusia este în vigoare din octombrie legea marțială, pe care Moscova o invocă drept necesară pentru protejarea populației civile în fața atacurilor armatei ucrainene.

Când a anunțat această măsură, Putin a acuzat autoritățile ucrainene, pe care le-a calificat drept "complici ai lui Hitler", că recurg la "metode teroriste" pentru a provoca teamă în rândul populației din sudul și estul Ucrainei, unde au loc cu regularitate atentate împotriva reprezentanților proruși.

Pentru a consolida securitatea teritoriilor anexate, Putin a decretat de asemenea crearea unor unități de apărare teritorială. Președintele rus a acuzat în plus Kievul că a trimis grupuri subversive pe teritoriul Rusiei pentru a executa acolo sabotaje asupra infrastructurii civile, cum a fost atacul asupra podului Crimeei, dar și asupra celei nucleare

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău