Protestele de la Parlament au fost organizate pentru a nu admite un scenariu inconvenabil PDM (OPINIE)

  • 08 Iunie 2019 09:55
Protestele de la Parlament au fost organizate pentru a nu admite un scenariu inconvenabil PDM (OPINIE)

Protestele care au avut loc vineri, 7 iunie, în apropiere de Parlament la care oamenii au cerut stabilitate și s-au pronunțat împotriva ideii de a organiza alegeri anticipate, au avut drept scop de a nu admite un scenariu inconvenabil Partidului Democrat. De asemenea, acțiunea a avut scopul și de a exercita presiuni asupra Partidului Socialiștilor care în acea perioadă și-a întrunit în ședință Consiliul Politic al formațiunii. De această părere este comentatorul politic Igor Volnițchi, exprimată într-o emisiune de la NTV Moldova, transmite IPN.

„Acest lucru arată cum PDM s-a pregătit pentru această zi. Cred că scenariul alegerilor anticipate, deși PDM condamnă scrutinul și oamenii care s-au adunat acolo spuneau că nu își doresc anticipatele, este mai convenabil pentru democrați, dar ei nu pot să declare deschis despre acest lucru”, afirmă comentatorul.

Comentatorul politic Igor Volnițchi spune că socialiștii au preferat alegerile anticipate decât un Guvern minoritar creat de lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu. În opinia lui, un asemenea Guvern ar fi fost un pas destul de riscant pentru că fără o majoritate în Parlament acest executiv risca să fie demis timp de câteva luni și astfel ar fi putut provoca o nouă criză politică în Republica Moldova.

Igor Volnițchi susține că blocul ACUM înțelege că în cazul unor alegeri parlamentare anticipate succesul lui ar putea să se reducă și alte partide, care pe 24 martie, nu au participat la scrutin, acum ar putea să o facă.

Juristul Partidului Socialiștilor, Fadei Nagacevsch, a spus că decizia PSRM de a nu merge la negocieri cu Partidul Democrat și de a prefera un scrutin anticipat a fost destul de previzibilă având în vedere că situația nu s-a schimbat de la ultima ședință a Consiliului Național al formațiunii care a luat decizii clare în acest sens.

Juristul menționează că hotărârea Curții Constituționale anunțată vineri seara prevede că Parlamentul poate fi dizolvat la trei luni de la validarea alegerilor, adică de la 9 martie, ceea ce ar însemna că termenul ar fi pe 9 iunie. Totodată, Fadei Nagacevschi atrage atenția asupra faptului că în decizia CC, după noțiunea „în termen de trei luni”, jurații au indicat în paranteze o altă noțiune - „90 de zile”, iar un simplu calcul arată că data de 7 iunie este tocmai a 90-a zi de la validarea scrutinului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
2,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău