R. Moldova a ratificat Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, inclusiv protocoalele 6 și 13 privind abolirea pedepsei cu moartea. Iar în 2013 a semnat Declarația comună pentru abolirea pedepsei cu moartea în Europa și întreaga lume, adoptată de către miniștrii de externe a 42 de țări membre ale Consiliului Europei, scrie Promo-LEX.
La nivel național, R. Moldova și-a ajustat legislația, iar pedeapsa cu moartea este abolită. În pofida acestora, pe teritoriul „necontrolat” de autoritățile constituționale, exisă prevederi ce țin de pedeapsa cu moartea, deși asupra acestora a fost introdus moratoriu.
În prezent, pe continentul european, pedeapsa capitală cu moarte mai este păstrată doar în Belarus. Însă, odată cu ieșirea Federației Ruse din cadrul Consiliului Europei, această practică barbară poate reveni în justiția rusă.
Pe de altă parte, ținând cont de influența pe care o exercită Rusia asupra regiunii transnistrene, dar și similitudinea dintre presupusul „cod penal” local cu cel din Federația Rusă, există riscul ca și administrației de facto de la Tiraspol să reîntoarcă pedeapsa capitală.
Practicile pedepsei capitale sunt niște relicve ale trecutului și nu pot să caracterizeze o societate, care are ca priorități respectarea drepturilor omului și a valorilor democratice. În acest context, autoritățile constituționale de la Chișinău, partenerii externi, dar și organizațiile de drepturile omului trebuie să depună eforturi pentru a facilita excluderea din așa-numitul „cod penal” din stânga Nistrului a tuturor prevederilor și excepțiilor, ce țin de aplicarea pedepsei cu moartea.
Uniunea Europeană și Consiliul Europei își reiterează ferm poziția față de pedeapsa cu moartea în orice moment, în orice loc și în orice împrejurare