Proiectul de lege privind constituirea PACCO ar putea submina procesul de reformare a sistemului de justiție, susțin experți judiciari
-
14 Martie 14:38

Proiectul de lege privind constituirea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate aduce mai multe riscuri care ar putea submina reformarea sistemului de justiție, printre care soluționarea dosarelor de rezonanță și finalizarea procesului de vetting, au atenționat astăzi experții judiciari în cadrul unei dezbateri cu privire la proiectul de Lege privind Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate”, organizată de Institutului pentru Politici și Reforme Europene, transmite Radio Chișinău.
Proiectul care prevede constituirea Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate în locul celor două instituții existente, nu oferă soluții sustenabile pentru consolidarea luptei împotriva corupției politice, finanțării ilegale a partidelor politice și pentru combaterea crimei organizate, susține membra grupului de experți în domeniul justiției din cadrul Institutului pentru Politici și Reforme Europene, Angela Popi. Crearea PACO ar putea compromite cariera procurorilor prin trecerea lor în rezervă odată cu lichidarea procuraturilor specializate și ar putea avea un impact negativ asupra dosarelor în curs de investigare și de examinare în cadrul instanțelor judecătorești.
„Sunt riscuri foarte serioase care vor afecta întreg sistemul procuraturii. Cariera procurorilor va fi afectată. Vor fi afectate cauzele pendinte aflate pe rolul instanțelor de judecată și însăși funcționalitatea acestei instituții. În 30 de zile, așa cum prevede legea, această instituție nu va fi funcțională din perspectivă procedurală și atunci noi riscăm să blocăm întregul proces și toate procedurile care se află în curs de investigare. Dacă se insistă în continuare pe acest proiect de lege, în această redacție, va fi un deserviciu societății și întregului sistem al justiției și nu va garanta atingerea obiectivelor care ni le propunem”, a spus Angela Popi.
De asemenea, proiectul ar putea îngreuna transferul dosarelor către noua procuratură și stagna procesul de vetting, spune membra Consiliul Superior al Procurorilor, Elena Roșior.
„Pentru noi sunt două aspecte importate – această entitate să-și continue activitatea și anume toate dosarele care sunt să fie în derulare și un aspect important aici este suspendarea termenului de urmărire. Eu nu știu cum el poate fi suspendat. Dacă e să ne expunem vizavi de procesul de vetting, am solicitat o întrevedere în scopul de accelera acest proces de vetting”, a spus Elena Roșior.
Amintim că proiectul de lege privind constituirea PACCO a fost votat în prima lectură pe 20 februarie. Autorii proiectului și-au motivat decizia prin faptul că Procuratura Anticorupție nu a reușit să soluționeze dosarele de rezonanță și să combată corupția electorală. Pe de altă parte, criticii susțin că proiectul este o tentativă de a subordona politic justiția și de a o scoate din funcție pe fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, care a demisionat luna trecută.