Programul BNM și al băncilor în perioada sărbătorilor de iarnă
-
21 Decembrie 2018 16:34
Pe 24, 25 și 31 decembrie, dar și pe 1,7 și 8 ianuarie, declarate oficial zile de odihnă, Banca Națională a Moldovei va avea regim de muncă închis. Același grafic de lucru îl vor avea și majoritatea băncilor licențiate din Republica Moldova, cu excepția unor subdiviziuni, transmite IPN.
Informația detaliată despre programul băncilor în perioada sărbătorilor de iarnă poate fi găsită pe paginile web ale acestora sau direct la sucursale. Lista băncilor licențiate, precum și calea de acces la paginile lor web, este disponibilă pe site-ul oficial al BNM.
Totodată, băncile licențiate anunță că pe 26 decembrie 2018 nu vor efectua decontări în valuta statelor din Uniunea Europeană, întrucât activitatea instituțiilor financiare din acest spațiu va fi sistată cu ocazia sărbătorii de Crăciun.
sursa: IPN