Program de cooperare teritorială între Republica Moldova și Ucraina

  • 05 Noiembrie 2013 13:05
Program de cooperare teritorială între Republica Moldova și Ucraina

Un program special de cooperare teritorială Republica Moldova – Ucraina în cadrul Parteneriatului Estic va fi implementat începând de anul viitor pentru proiecte de dezvoltare socială.

Programul este adresat ONG-urilor și autorităților publice locale și are un buget de 4 milioane de euro finanțat de Uniunea Europeană. 

Programul de cooperare teritorială între Republica Moldova și Ucraina este menit să consolideze relația între cele două state vecine și să ducă la rezolvarea în comun a problemelor. Cancelaria de Stat a Guvernului a organizat la Chișinău prima sesiune de informare privind acest program. 

Programul este implementat cu sprijinul organizației Altair din Spania. ”Filosofia care stă în spatele acestui program este următoarea: ”Probleme comune, soluții comune”, deci conlucrare pentru depășirea unor provocări comune, în calitate de parteneri. Regiunile de frontieră sunt cele care au cele mai multe lucruri în comun. Practic, scopul programului este să lucrăm împreună pentru îmbunătățirea condițiilor de viață și dezvoltare socială” a spus Lorenzo Lava, expert în cadrul acestei organizații.

Potențialii beneficiari ai programului, ONG-uri sau Autorități Publice Locale, ale căror proiecte nu trebuie să aibă un caracter îndreptat spre obținerea de profit, vor putea aplica pentru granturi în perioada iulie-septembrie 2014. Sesiuni de informare se vor mai desfășura la Bălți, Soroca, Ungheni, Orhei, Cahul, Comrat și Cimișlia.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău