Prognozele Băncii Mondiale | Transferurile migranților se vor diminua cu 28%, în țările Europei și Asiei Centrale, inclusiv în R.Moldova

  • 27 Aprilie 2020 16:39
Prognozele Băncii Mondiale | Transferurile migranților se vor diminua cu 28%, în țările Europei și Asiei Centrale, inclusiv în R.Moldova

Banca Mondială prognozează pentru anul 2020 o scădere de 20% a transferurilor bănești în lume, fapt ce va fi cea mai rapidă scădere din istoria recentă.

Într-o analiză a impactului crizei economice provocate de pandemia COVID-19 asupra remitențelor migranților, banca anticipează o scădere de aproape 28% a transferurilor migranților în țările Europei și Asiei Centrale, inclusiv în R.Moldova. În mare măsură, aceasta va fi cauzată de scăderea nivelului salariilor și a ocupării forței de muncă a migranților, care sunt cei mai vulnerabili în timpul crizei economice.

Dar chiar și în caz de diminuare, remitențele vor juca un rol și mai important ca sursă de finanțare externă pentru cele mai sărace țări, deoarece se așteaptă o scădere și mai mare a investițiilor străine directe (cu peste 35%). Se preconizează că în 2021 remitențele către țările cu venituri mici și medii vor fi reluate, iar nivelul acestora va crește cu 5,6%, până la 470 miliarde de dolari. Însă, după cum subliniază Banca Mondială, previziunile privind transferurile bănești sunt la fel de incerte ca și prognozele impactului COVID- 19 asupra creșterii economiei mondiale și prognozele privind măsurile de combatere a răspândirii acestei boli.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
22,24
Nori împrăștiați
Umiditate:49 %
Vint:3,6 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău