Produse de brânză și de smântână cu grăsimi străine, vândute neconform cu cotă TVA redusă
-
31 Mai 2022 11:41
Câteva companii din domeniul produselor lactate au comercializat timp de circa opt ani, până în anul 2019, produse de brânză și produse de smântână cu grăsimi străine la cota redusă a TVA de 8%, în loc de 20%. Consiliul Concurenței a constatat că această încălcare a dus la diminuarea cu aproape 100 de milioane de lei a sumei impozitelor achitate în bugetul de stat. Mai mult, au fost create condiții de concurență neloială față de companiile care au achitat TVA de 20%, transmite IPN.
Consiliul Concurenței a constatat încălcarea prevederilor din Legea concurenței de către întreprinderea de stat „Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare”, succesor de drepturi ale Institutului Național de Standardizare și Metrologie. Încălcarea a constat în acordarea unui privilegiu neprevăzut de lege întreprinderilor SA „JLC”, SA „Incomlac”, SA „Lactis” și SA „Fabrica de unt din Florești”, prin atribuirea eronată a pozițiilor tarifare pentru produsele lactate cu conținut de grăsimi străine.
„Acest fapt a avut ca efect crearea de condiții discriminatorii de activitate atât pentru ceilalți producători de produse de brânză și produse de smântână cu conținut de grăsimi străine – care au plasat produsele respective pe piață la cota TVA standard de 20%. De asemenea, și pentru întreprinderile care produc produse lactate care conțin doar grăsimi lactice –-â care au avut costuri mai mari legate de achiziționarea grăsimilor lactice și, respectiv, fie nu au avut posibilitatea să plaseze pe piață produsele lactate la o rentabilitate suficientă, fie produsele lactate nu erau competitive prin preț în comparație cu produsele lactate cu conținut de grăsimi străine”, se menționează într-un comunicat de presă.
Efectele acțiunilor Institutului Național de Standardizare și Metrologie s-au reflectat negativ asupra bugetului de stat. Au fost achitați cu circa 99 de milioane de lei mai puțin decât dacă ar fi fost aplicată cota TVA standard de 20%. În acest sens, Consiliul Concurenței a informat despre constatările sale Serviciul Fiscal de Stat, care urmează să întreprindă măsurile ulterioare pentru a verifica corectitudinea achitării impozitelor de către întreprinderile vizate.