Procurorul municipiului Chișinău critică reforma procuraturii

  • 14 Septembrie 2015 12:12
Procurorul municipiului Chișinău critică reforma procuraturii

Reforma procuraturii așa cum a fost inițiată de Parlament nu va aduce rezultatele scontate în ce privește combaterea corupției, mai mult, aceasta poate fi chiar periculoasă, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă procurorul municipiului Chișinău Ion Diacov.El a criticat în special intenția de a fi creată o procuratură specializată în combaterea crimei…

Reforma procuraturii așa cum a fost inițiată de Parlament nu va aduce rezultatele scontate în ce privește combaterea corupției, mai mult, aceasta poate fi chiar periculoasă, a declarat, astăzi, într-o conferință de presă procurorul municipiului Chișinău Ion Diacov.

El a criticat în special intenția de a fi creată o procuratură specializată în combaterea crimei organizate, precum și faptul că procurorilor nu le va fi atribuit statutul de magistrat. Ion Diacov susține că nici aducerea în Republica Moldova a unui procuror din Uniunea Europeană nu va rezolva problemele existente.

Pe de altă parte, solicitat de Radio Chișinău, deputatul democrat Sergiu Sârbu, membru al comisiei juridice susține că proiectul legii a fost consultat și avizat de structurile internaționale care îndeamnă Republica Moldova să urgenteze acest proces. În opinia lui Sergiu Sârbu, declarațiile procurorului Diacov ar reprezenta o rezistență a sistemului față de reforme.

Proiectul noii legi cu privire la procuratură a fost aprobat în prima lectură în luna mai, urmând să fie adoptat în lectură finală până la sfârșitul anului. Proiectul prevede mai multe modificări. Astfel, din cele trei procuraturi specializate care există în prezent, vor funcționa doar două – procuratura anticorupție și procuratura pentru cauze speciale, iar cea în transporturi și cea militară, urmând a fi lichidată.

Totodată, sunt propuse noi organe de conducere și de control. Printre acestea ar fi Adunarea generală a procurorilor, inspecția procurorilor și colegiul de disciplină. Iar Consiliului superior al procurorilor i se acordă împuterniciri și independență sporită. Totodată, potrivit documentului, procurorii se vor concentra doar pe justiția penală și nu vor mai avea dreptul să inițieze acțiuni civile ca în prezent.

Una din modificările principiale este și procedura de numire a procurorului general, care urmează să fie desemnat de președintele țării la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. Noua procedură însă va fi posibilă doar dacă va fi modificată Constituția.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,18
Câțiva nori
Umiditate:98 %
Vint:1,03 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
18
Wed
18
Arhivă Radio Chișinău