Procesul de aderare a Georgiei la UE, „practic înghețat” din cauza legii privind agenții străini – ambasadorul Uniunii Europene
-
19 Iunie 19:40
Ambasadorul Uniunii Europene în Georgia, Pawel Herczynski, a declarat miercuri că procesul de aderare a acestei țări din Caucazul de Sud la blocul comunitar a fost efectiv oprit de legea privind „agenții străini”, promulgată în această lună de către președintele legislativului de la Tbilisi, potrivit Reuters, transmite Agerpres.
Agenția de presă georgiană Interpress îl citează în acest sens pe Pawel Herczynski spunând că legea a avut „un impact negativ asupra perspectivelor de progres ale Georgiei” și că procesul este de acum „practic oprit, practic înghețat”, scrie G4Media.
„În principiu, adoptarea acestei legi, așa cum văd eu, a înghețat integrarea Georgiei în Uniunea Europeană”, a declarat Herczynski, descriind ceea ce el a spus că este o perioadă dificilă în relațiile dintre Georgia și UE.
Legea, care impune organizațiilor care primesc mai mult de 20% din finanțarea lor din străinătate să se înregistreze ca „agenți de influență străină”, a fost criticată de criticii autohtoni ca fiind de natură autoritaristă. Partidul de guvernământ din Georgia a apărat-o ca pe un pas necesar pentru a asigura transparența finanțării.
Timp de două luni, oponenții proiectului de lege au organizat unele dintre cele mai ample proteste din Georgia de la obținerea independenței de Moscova în 1991 pentru a încerca să respingă respectiva lege.
SUA, Uniunea Europeană și Marea Britanie au criticat în mod repetat legea și au avertizat Georgia că adoptarea sa îi va bloca eforturile de a obține statutul de membru cu drepturi depline al UE.
Țara din Caucazul de Sud a primit statutul de candidat în decembrie trecut, dar oficialii UE au avertizat că Georgia a dat înapoi în privința unor reforme cheie pe care trebuie să le implementeze înainte de a putea adera.
Interpress îl citează pe Herczynski afirmând că miniștrii de externe ai UE vor discuta despre statutul Georgiei la o întâlnire la Luxemburg săptămâna viitoare, adăugând că au fost pregătite mai multe opțiuni cu privire la următorii pași și că statele membre ale UE „vor decide ce opțiune să implementeze din acest meniu”.