Сăutare:lege
Persoanele vizate în acțiuni judiciare abuzive vor beneficia de protecție sporită
Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de mai multă protecție împotriva procedurilor…
-
25 Iulie 10:40
CEC a respins a doua cerere privind referendumul de revocare a primarului din Coșnița
Comisia Electorală Centrală (CEC) a respins cererea privind înregistrarea grupului de inițiativă pentru susținerea inițierii unui referendum local privind revocarea primarului comunei Coșnița,…
-
24 Iulie 19:49
Activitatea autorităților responsabile de gestionarea stărilor de urgență va fi supusă controlului parlamentar. Proiectul, votat în lectura a doua
Legislativul va exercita control parlamentar asupra activității autorităților responsabile de gestionarea stărilor de urgență, iar durata stării de urgență va deveni mai flexibilă. Aceste prevederi…
-
24 Iulie 14:27
LIVE | Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 24 iulie 2026. Pe agendă se regăsesc 23 de proiecte de lege, inclusiv 12 cu sigla UE
Deputații se întrunesc în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului se regăsesc 23 de proiecte de lege, dintre care 12 vizează…
-
24 Iulie 11:00
Primăriile care refuză amalgamarea voluntară vor intra în proces de comasare normativă
Guvernul va continua procesul de reformă administrativ-teritorială prin finalizarea etapei de amalgamare voluntară a primăriilor, iar localitățile care nu vor opta pentru această formulă și au…
-
24 Iulie 08:38
Sistemul eCall, care va apela automat 112 în caz de accident rutier, va fi reglementat prin lege
Sistemul eCall, tehnologia care permite apelarea automată a numărului unic de urgență 112 în cazul unui accident rutier, va fi reglementat prin lege. Parlamentul a adoptat astăzi modificări la Legea…
-
23 Iulie 20:00
ANRE propune majorarea tarifului la gazele naturale la 18 lei și 79 lei pentru un metru cub, fără TVA. Constantin Borosan: „Odată cu escaladarea conflictului în Orientul Mijlociu, prețurile s-au majorat semnificativ”
ANRE propune majorarea tarifului la gazele naturale la 18 lei și 79 lei pentru un metru cub, fără TVA. Pentru consumatorii casnici, tariful propus ar ajunge la 20 de lei și 30 de bani, cu TVA inclus,…
-
23 Iulie 17:18
Noi facilități pentru instalarea sistemelor fotovoltaice de stocare a energiei electrice, aprobate de Parlament
Barierele administrative din procesul de instalare a sistemelor fotovoltaice de stocare a energiei electrice au fost eliminate. Parlamentul a votat în a doua lectură o inițiativă legislativă care vizează…
-
23 Iulie 17:07
Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor va avea ofițeri de informații financiare cu statut special
Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) va avea ofițeri de informații financiare cu statut special, iar numărul directorilor adjuncți ai instituției va fi redus de la doi la…
-
23 Iulie 16:13
Parlamentul schimbă regulile la INJ: Audienții vor avea dreptul la o sesiune repetată de examen
Candidații la funcția de judecător sau procuror care își fac studiile la Institutul Național al Justiției (INJ) vor putea susține repetat examenul final, dacă nu au obținut media generală de…
-
23 Iulie 15:50
Dan Perciun: Reforma în educație urmărește reducerea diferențelor dintre școlile din R. Moldova și asigurarea unui acces mai echitabil la educație
Ministrul Educației susține că reforma „Restart” în educație urmărește reducerea diferențelor dintre școlile din Republica Moldova și asigurarea unui acces mai echitabil la educație, indiferent…
-
23 Iulie 13:55
LIVE | Ședința Parlamentului Republicii Moldova din 23 iulie 2026. Proiectul de ratificare a Contractului de finanțare cu BEI pentru modernizarea școlilor din R. Moldova, pe agendă
Deputații se întrunesc astăzi, 23 iulie, în ședință plenară. Pe ordinea de zi a Legislativului se regăsesc proiecte ce vizează domenii precum energia, justiția, educația, transporturile și…
-
23 Iulie 11:00
Expert: Dizolvarea succesoarelor fostului partid „Șor” se bazează pe mecanismul introdus în 2023
Decizia Curții de Apel Centru privind dizolvarea celor patru formațiuni politice are la bază un mecanism legal introdus după declararea Partidului „Șor” drept neconstituțional în 2023. Directoarea…
-
22 Iulie 19:55
Deputații se întrunesc joi în ședință plenară. Biroul permanent a aprobat ordinea de zi
Deputații se vor întruni joi, 23 iulie, în ședință plenară, după ce Biroul permanent al Parlamentului a aprobat ordinea de zi. Pe agenda Legislativului se regăsesc proiecte ce vizează domenii…
-
22 Iulie 19:33
Procedurile judiciare vor fi digitalizate: ședințe online și acte depuse electronic
Cetățenii vor putea beneficia de proceduri judiciare mai rapide, mai simple și mai accesibile. Guvernul a aprobat proiectul de lege privind digitalizarea procedurilor în instanțele de judecată.
-
22 Iulie 18:30
Premierul Vasile Tofan cere măsuri urgente împotriva salariilor excesive și controalelor abuzive asupra antreprenorilor
Premierul Vasile Tofan a cerut măsuri urgente împotriva risipei, salariilor excesive și controalelor abuzive asupra antreprenorilor, la prima ședință a noului Guvern. Șeful Executivului a declarat…
-
22 Iulie 15:45
Curtea de Apel a dispus limitarea activității a trei partide și dizolvarea altuia. Cele patru formațiuni sunt considerate succesoare ale fostului partid „Șor”
Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidului „Șansă”, și limitarea activității partidelor „Renaștere”, „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei”, și „Moldova Mare”,…
-
22 Iulie 12:50
Amenzi de peste 52.000 de lei în raionul Florești pentru utilizarea ilegală a apei pentru irigații
Inspectorii de mediu din Florești au depistat zeci de cazuri de utilizare ilegală a apei pentru irigații, în cadrul unor acțiuni de control desfășurate în luna iunie.
-
21 Iulie 17:34
Scrutinul pentru Adunarea Populară a Găgăuziei ar putea fi organizat după sistemul proporțional. Discuțiile purtate de Maia Sandu cu deputații din regiune
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi cu membrii Adunării Populare a Găgăuziei, alături de reprezentanți ai Parlamentului și ai Comisiei Electorale Centrale, pentru a discuta punerea în aplicare…
-
20 Iulie 18:40
Automobile de peste 17 milioane de lei, importate din SUA printr-o presupusă schemă frauduloasă. Au fost efectuate 11 percheziții
Unsprezece percheziții au fost efectuate într-un dosar privind o presupusă schemă de import fraudulos al unor automobile din Statele Unite ale Americii, cu o valoare totală de peste 17 milioane de…
-
17 Iulie 15:09

