Primarul de Oradea, la Băcioi: Din respect pentru cei care trăiesc pe terenurile unde din istorie locuiesc românii, vrem să aducem investiții. Nu vrem nimic altceva
-
25 Februarie 2020 12:40
Ilie Bolojan, primarul de Oradea, a efectuat luni, 24 februarie 2020, o vizită de lucru în comuna Băcioi din municipiul Chișinău, unde a înmânat documentele emise de municipiul Oradea, necesare pentru procedura de înfrățire a celor două localități și în vederea coordonării activităților de cooperare între acestea, scrie Infoprut.ro.
Totodată, acesta a avut o întrevedere de lucru cu Ilie Leahu, primarul com. Băcioi și cu echipa primăriei unde s-au discutat ofertele de sprijin în administrarea publică locală care pot fi oferite de către municipiul Oradea comunei Băcioi, notează sursa citată.
Primarul Ilie Bolojan a menționat că municipiul Oradea, chiar dacă se supune unor anumite riscuri, se poate orienta spre finanțarea unor proiecte în localitatea Băcioi. Pentu început, a mai menționat oficialul, municipiul Oradea va delega un specialist în urbanism și arhitectură care va efectua în comuna Băcioi expertizele tehnice necesare derulării unor anumite proiecte privind amenajarea teritorială. Acestea urmează a fi demarate până în vara acestui an.
„Colegii mi-au arătat proiectele care spun ei că sunt în competența comunei și ar fi necesare de realizat, de la partea de grădinițe la partea de acoperiș de școală și alte două, trei lucruri pe care mi le-au arătat. Noi din respect pentru cei care trăiesc pe terenurile unde din istorie locuiesc românii, cum este și Republica Moldova, vrem să aducem niște investiții în semn de respect pentru dumneavoastră. Nu vrem nimic altceva”, a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, județul Bihor.
Totodată, delegația din Oradea a participat, alături de echipa primăriei Băcioi la inspectarea construcției nefinalizate din centrul comunei, și la Casa de Cultură, care se află în ruine de mai bine de 30 de ani. Decizia privind soarta acestei construcții urmează a fi luată după efectuarea expertizei tehnice necesare privind rezistența mecanică și de stabilitate a acestui obiectiv.
Amintim că sâmbătă, 22 februarie 2020, Consiliul Local din Băcioi, municipiul Chișinău a adoptat decizia de înfrățire a comunei cu municipiul Oradea, județul Bihor, din România.
Decizia a venit după ce marți, 18 februarie 2020, Consiliul Local al municipiului Oradea a adoptat un document similar cu privire la încheierea unui acord de principiu de înfrățire dintre cele două localități.
Înfrățirea Oradei, unul dintre cele mai dezvoltate orașe ale României, cu comuna Băcioi face parte din strategia municipalității orădene de a sprijini comunitățile din diaspora românească. Primăria municipiului Oradea urmează să se implice activ în proiecte pentru românii din Republica Moldova.