Primarul Chișinăului a cerut pretorilor să pregătească lista construcțiilor ilegale ce urmează a fi demolate

  • 16 Decembrie 2019 18:31
Primarul Chișinăului a cerut pretorilor să pregătească lista construcțiilor ilegale ce urmează a fi demolate

Primarul Chișinăului, Ion Ceban, a cerut pretorilor ca în decurs de două zile, până miercuri, să pregătească lista construcțiilor ilegale ce urmează a fi demolate în fiecare sector.

Potrivit agenției INFOTAG, despre aceasta Ion Ceban a scris pe rețelele sociale, menționând că "a atenționat ca responsabilii din cadrul direcției arhitectură și direcției juridice să nu tolereze încălcarea legislației la emiterea autorizațiilor de construcție", căci, în caz contrar, "persoanele responsabile vor fi demise".

"Nu se va mai construi haotic în oraș și nimeni nu va mai fi nevoit să dea sau să ia mită", a subliniat Ceban, menționând că "cele 90 de gherete care au fost scoase până în prezent nu vor mai apărea pe străzile capitalei, iar celelalte care activează contrar legii vor fi evacuate în curând".

Primarul a mai promis să facă claritate în problema panourilor publicitare stradale. El a dispus ca în următoarele două săptămâni să fie elaborat un nou concept cu privire la amplasarea lor, iar toate contractele să fie încheiate conform legii.

"Panourile publicitare care vor fi amplasate pe trotuare și vor depăși linia roșie vor fi eliminate. Așa se va proceda și cu publicitatea pentru care nu se va achita în bugetul primăriei. Regula de aur este respectarea legii", a evidențiat primarul.
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-0,04
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:2,06 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău