Primăria Rotterdam neagă că a decis să demonteze un pod istoric ca să treacă superiahtul de 430 de milioane de euro lui Jeff Bezos

  • 04 Februarie 2022 14:03
Primăria Rotterdam neagă că a decis să demonteze un pod istoric ca să treacă superiahtul de 430 de milioane de euro lui Jeff Bezos

Autoritățile orașului Rotterdam nu au primit nicio cerere de demontare temporară a unui pod istoric pentru a permite trecerea unui superiaht construit pentru fondatorul Amazon, Jeff Bezos, informează presa locală olandeză citată de The Guardian, potrivit DGI24.ro.

Primarul orașului a negat că s-ar fi luat o decizie în acest sens, la o zi după ce un purtător de cuvânt al municipalității a declarat pentru AFP că oficialii orașului au dat aprobat cererea constructorului de a îndepărta temporar secțiunea centrală a faimosului pod Koningshaven, declanșând un val de critici pe rețele sociale, notează sursa citată.

Iahtul uriaș al lui Jeff Bezos, în valoare de aproape jumătate de miliard de euro, a fost construit în Alblasserdam, în apropiere de Rotterdam, însă este prea mare ca să treacă pe sub podul istoric. Koningshaven datează din 1878, dar a fost reconstruit după bombardamentele naziste în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

"Mi se pare această agitație destul de ciudată. Nu a fost luată încă nicio decizie, nici nu s-a depus cerere pentru un permis", a declarat joi primarul Ahmed Aboutaleb, fiind citat de publicația Algemeen Dagblad.

Municipalitatea va lua o decizie după ce va fi depusă o cerere de permis și după ce va fi estimat impactul acțiunii, inclusiv dacă poate fi realizată fără afectarea podului și dacă Bezos este dispus să suporte cheltuielile, a declarat primarul orașului Rotterdam. "Este vorba de informații. Vreau să le cunosc întâi", a declarat Aboutaleb.

Declarațiile sale făcute în Columbia, unde efectuează o vizită, au fost confirmate de purtătorul său de cuvânt pentru agenția olandeză de știri ANP.

Primele declarații, potrivit cărora decizia fusese deja aprobată, i-au înfuriat pe unii olandezi, în special după ce consiliul local promisese, în urma unei renovări majore din 2017, că nu va mai dezasambla niciodată podul.

 

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău