Prima întâlnire a lui Nicușor Dan cu Roberta Metsola. Mesaj în română a președintei Parlamentului European: „Împreună pentru Europa. Împreună pentru România”
-
22 Mai 11:03
Președintele ales Nicușor Dan a avut prima întâlnire cu Roberta Metsola. „Împreună la București. Împreună pentru Europa. Împreună pentru România”a scris șefa Parlamentului European, după întrevederea informală, într-un mesaj pe rețeaua X.
„Împreună la București. Împreună pentru Europa. Împreună pentru România”, a scris Metsola, în limbile engleză și română, alături de o fotografie în care îi strânge mâna lui Nicușor Dan. Șefa legislativului european a început, miercuri, o vizită de două zile în România, scrie Digi24.
Șefa legislativului european a început, miercuri, o vizită de două zile în România. Nicușor Dan a avut o primă întrevedere informală la București cu Roberta Metsola.
Roberta Metsola se va afla la Timișoara, la invitația primarului Dominic Fritz, pentru a primi Premiul „Timișoara pentru Valori Europene”. Distincția, oferită de administrația locală, onorează personalități care promovează valorile europene în mod activ și susținut.
„Premiul Timișoara pentru Valori Europene este însoțit și de un premiu în bani în valoare de 30.000 de euro, care vine exclusiv din sponsorizări de la firme locale. Anul acesta, premiul în bani nu va fi încasat, urmând să fie realocat pentru ediția din 2026.
Reamintim că laureata de anul trecut a premiului, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a donat premiul în bani organizației „Prietena mea”, o organizație care sprijină integrarea copiilor cu sindrom DOWN”, a precizat Primăria Municipiului Timișoara, într-un comunicat de presă. Premiul Timișoara pentru Valori Europene, aflat la a doua ediție, este acordat personalităților internaționale care susțin activ valorile fundamentale ale Europei. Laureata de anul acesta a fost aleasă de un juriu format din figuri marcante ale scenei culturale, diplomatice și juridice românești.
Roberta Metsola a fost apreciată pentru leadership-ul său ferm în momente de criză, sprijinul necondiționat pentru Ucraina și Moldova și eforturile sale continue pentru aderarea României la spațiul Schengen, mai spune sursa citată. Între Nicușor Dan și Roberta Metsola a mai existat un schimb de mesaje după alegerile prezidențiale.
Atunci, cei doi au avut o discuție telefonică, în care Metsola i-a transmis președintelui ales că a fost „o plăcere” să vorbească cu el și că „a fost emoționant să vadă toate steagurile europene fluturând în toată țara”.
Oficialul european a mai spus că „poporul român poate să conteze pe Europa” și că acesta este mesajul pe care îl va transmite și în cadrul vizitei sale în România.

