Președintele României cere Parlamentului să aprobe înființarea Detașamentului de Contrainformații București
-
28 Martie 2017 12:28
Președintele Klaus Iohannis a cerut Parlamentului, prin intermediul unei scrisori, să aprobe înființarea pe teritoriul României a Detașamentului de Contrainformații București, structură NATO, care își va desfășura activitatea pe lângă Comandamentul Diviziei Multinaționale de Sud Est din București.
"În baza deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Varșovia din 2016, în cadrul pachetului de măsuri pentru asigurarea prezenței înaintate adaptate pe flancul sud-estic al Alianței Nord Atlantice, s-a stabilit constituirea unor structuri de comandă și control NATO pe teritoriul României. În continuarea implementării acestor măsuri, structurile NATO responsabile au notificat România despre aprobarea înființării pe teritoriul țării noastre a Detașamentului de contrainformații NATO ( ACCI Bucharest Detachement- BuDET)", se arată în scrisoarea șefului statului, adresată luni Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, scrie Mediafax.ro.
Conform scrisorii semnată de șeful statului, înființarea acestei structuri face parte din "efortul Aliat de implementare, în această zonă, a măsurilor de sporire a capacității de reacție la provocările mediului internațional de securitate, constituind o obligație a Comandamentului Aliat pentru Contrainformații de a-și asigura, prin mijloace proprii, protecția contrainformativă a structurilor NATO de comandă și de control".
Detașamentul de contrainformații NATO își va desfășura activitatea pe lângă Comandamentul Diviziei Multinaționale de Sud Est din București.
CSAT a avizat înființarea acestui detașament pe teritoriul României.
"În temeiul art 3 lit b) din Legea 291.2007 privind intrarea, staționarea, desfășurarea de operațiuni sau tranzitul forțelor armate străine pe teritoriul României, la propunerea Prim -ministrului Guvernului României, solicit Parlamentului să aprobe înființarea, pe teritoriul României, a Detașamentului de Contrainformații București, fără indicativ de unitate militară", conchide Klaus Iohannis.