Elveția oferă Republicii Moldova 8,3 milioane de franci elvețieni pentru fortificarea asistenței medicale de urgență
-
31 Ianuarie 16:54
Guvernul Elveției alocă 8,3 milioane de franci elvețieni, asistență financiară nerambursabilă, pentru fortificarea asistenței medicale de urgență în Republica Moldova. Proiectul se implementează în perioada 1 octombrie 2024 – 30 septembrie 2028.
Astăzi, 31 ianuarie, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, și directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova, Guido Beltrani, au semnat Memorandumul de înțelegere între Ministerul Sănătății și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare privind prima fază a proiectului „Moldova: Continuitatea îngrijirii în caz de evenimente medicale catastrofale – Care4Living”.
Proiectul are două componente: consolidarea serviciilor esențiale de îngrijire de urgență, implementată de Organizația Mondială a Sănătății, și modernizarea serviciilor de reabilitare, implementată de Banca Mondială, potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Sănătății.
„Scopul proiectului este de a îmbunătăți serviciile de urgență și de reabilitare pentru pacienții cu accident vascular cerebral (AVC), dar și pentru persoanele cu alte afecțiuni. Această colaborare, cu sprijinul partenerilor internaționali, urmărește să consolideze sistemele de intervenție medicală de urgență în Republica Moldova și să asigure acces echitabil la servicii de calitate”, mai menționează aceeași sursă.