Președintele american Donald Trump a sosit sâmbătă dimineața la Riad
-
20 Mai 2017 12:17
Președintele american Donald Trump a sosit sâmbătă la Riad, capitala Arabiei Saudite, în prima etapă a turneului său inaugural în străinătate după preluarea mandatului la Casa Albă, transmit agențiile internaționale de presă.
Posturi de televiziune saudite și din lumea arabă au prezentat imagini ale avionului Air Force One aterizând cu puțin înaintea orei locale 09.50 (06.50 GMT) pe aeroportul Regele Khaled din capitala saudită, scrie Agerpres.
Potrivit Riadului, aliat major al Washingtonului în regiune, vizita va include încheierea unor acorduri politice și comerciale și va impulsiona lupta comună împotriva militanților islamiști.
Donald Trump are programate întâlniri în cursul după-amiezii cu conducătorii regatului saudit, inclusiv cu regele Salman, iar duminică va rosti un discurs despre 'speranțele' sale pentru o 'viziune pașnică' a islamului, în fața a aproximativ 50 de lideri ai lumii arabo-musulmane.
După Arabia Saudită, președintele american se va deplasa succesiv în Israel, în teritoriile palestiniene, la Vatican, la Bruxelles — pentru un summit NATO — și în Sicilia, pentru o reuniune la vârf a G7.