Președinta Maia Sandu i-a transmis un mesaj de felicitare scriitorului Vladimir Beșleagă, cu prilejul celei de-a 90-a aniversări
-
25 Iulie 2021 13:58
Președinta Maia Sandu i-a transmis un mesaj de felicitare scriitorului Vladimir Beșleagă, cu prilejul celei de-a 90-a aniversări.
„Una dintre cele mai prezente și mai vocale personalități ale momentului din țara noastră, Vladimir Beșleagă, împlinește astăzi onorabila vârstă de 90 de ani. Este omul, creatorul și cetățeanul complex, care s-a afirmat ca scriitor, eseist, publicist, traducător, dar și ca spirit civic și autoritate morală pentru mai multe generații.
Destinul acestei figuri de vârf a vieții culturale din Republica Moldova nu a fost ușor. Născut în stânga Nistrului, în 1931, a cunoscut ororile războiului, reflectate ulterior în romanul „Zbor frânt”, considerat unul de referință și până astăzi. Apoi, fiind un opozant al regimului sovietic, a avut de suferit de pe urma poziției sale. A fost ostracizat și marginalizat, i s-a îngrădit posibilitatea de a fi publicat sau de a avea dreptul la propria semnătură. Așa a apărut „Viața și moartea nefericitului Filimon”, pe care criticii literari l-au declarat drept singurul roman de sertar al rezistenței prin cultură din acest spațiu geografic și care a văzut lumina tiparului abia în anul 1988.
S-a aflat în primele rânduri ale luptei pentru renaștere națională, în 1990-1994 a fost deputat în primul Parlament independent al țării, iar în 1991 fost desemnat Scriitor al Poporului. În 2010 a fost numit membru al Comisiei pentru studierea și aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova, fiind printre puținii intelectuali basarabeni care și-a asumat trecutul și a pledat pentru o etică a memoriei. Astfel, în 2003, a decis să returneze „Ordinul Republicii”, pe care îl primise în 1996, în semn de protest pentru decorarea cu această distincție a fostului lider comunist Ivan Bodiul.
Maestre, este o onoare și o bucurie să fim alături de Dumneavoastră în această zi de sărbătoare. Vă mulțumim pentru caracter, pentru verticalitate și muncă, și vă dorim să rămâneți, în continuare, un model și o sursă de inspirație pentru noi toți. La mulți ani!”, se arată în mesajul publicat pe pagina președinției de la Chișinău.