Premierul Bulgariei: "Rușii să mă asculte atent"

  • 14 Octombrie 2015 17:48
Premierul Bulgariei:

"Și eu m-aș adresa rușilor, nu le este oare rușine de frații lor, cei mai buni prieteni, slavi, bulgari ortodocși, să plătească aceștia zeci de ani la rând cel mai scump gaz în Europa? Așa că, cu întregul meu respect pentru ei, să asculte mai atent ce am spus", a spus premierul Boiko Borisov în Turcia, pe marginea declarației ministrului rus de externe,…

"Și eu m-aș adresa rușilor, nu le este oare rușine de frații lor, cei mai buni prieteni, slavi, bulgari ortodocși, să plătească aceștia zeci de ani la rând cel mai scump gaz în Europa? Așa că, cu întregul meu respect pentru ei, să asculte mai atent ce am spus", a spus premierul Boiko Borisov în Turcia, pe marginea declarației ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, cum că Borisov ar trebui să se rușineze în fața alegătorilor săi că a oprit proiectele de energie cu Rusia, în interesul SUA.

"Am primit reproșuri de la ei (n.r. - ruși). Trebuie să-i mulțumesc că a comentat ceea ce spun. Nu o fac des, dar eu apreciez părerea sa (n.r. a lui Lavrov), pentru că el este un diplomat foarte bun. Atunci când el a afirmat că Bulgaria va împărți Macedonia cu Albania, nu a avut dreptate. Așa că nu are întotdeauna dreptate", a precizat Borisov.

"Vreau să spun că eu am dat doar un exemplu în luarea mea de cuvânt în fața Camerei de Comerț Americane, că business-ul american trebuie să fie un exemplu și să nu se admită scheme de corupție, așa cum au fost create în aceste proiecte (n.r.- rusești), un fapt pe care l-am afirmat de multe ori. Însuși proiectul "Belene" (n.r. - construirea de către ruși a celei de-a doua CEN în Bulgaria) a fost conceput într-un astfel de mod, care ar fi deschis calea corupției. Nimeni nu a contestat aceasta până în ziua de astăzi - au fost cheltuite miliarde, începând încă din anul 2006, și nu s-a construit (n.r. - nimic)", a exemplificat premierul Bulgariei, remarcând că în Bulgaria spusele sale sunt interpretate ca o avertizare la adresa americanilor, dar în Rusia ele sunt tâlcuite într-un alt fel.

"Pentru consum intern, fiecare poate să interpreteze cum vrea spusele mele. Eu am fost cinstit cu alegătorii. Alegătorii m-au ales pentru că, indiferent dacă americanilor sau rușilor, atunci când există ceva de spus eu le-o spun", a mai spus Boiko Borisov.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău