Dimensiunea de securitate și apărare din Republica Moldova va fi puternic afectată de interacțiunea strategică între Federația Rusă și Occident în problema ucraineană. Eliminarea oricărei prezențe occidentale din spațiul ex-sovietic a devenit scopul central al politicii externe rusești. Din acest motiv, Ucraina a devenit o mare provocare pentru Rusia, servind drept principalul „zid de protecție” contra tentativelor rusești de a controla politic și militar țările foste-membre ale URSS. Rezultatul acestei confruntări între Rusia, pe o parte, și Statele Unite cu aliații săi NATO pe altă parte, va determina intensitatea acțiunilor coercitive rusești pe continental European, cu efecte directe asupra apărării și securității naționale pentru Republica Moldova. După ce Occidentul a refuzat propunerea Rusiei de a schimba Ucraina pe niște condiții superficiale etichetate de Rusia drept “securitatea țărilor vest-europene”, riscul unei invazii convenționale ruse în Ucraina este redus. Acest fapt este un aspect pozitiv pentru Republica Moldova deoarece o invazie militară contra Ucrainei va fi, cel mai probabil, urmată de o operațiune militară contra Republicii Moldova, dar fără izolarea teritorială oferită în prezent de o Ucraină anti-rusă. Pe plan regional, ne putem aștepta cel mult la anumite escaladări militare, dar și politice de tip ”proxy” (prin intermediari). O excepție ar fi calculul greșit al Rusiei, probabilitatea căruia este redusă, grație avertizărilor dure și clare ale Occidentului.

Riscuri majore de apărare și securitate

Pentru Republica Moldova, cele mai mari riscuri pe dimensiunile de apărare și securitate în 2022 țin de posibile escaladări militare și politice prin acțiune ale unor intermediari ale intereselor rusești. O asemenea formă de escaladare s-ar produce în două feluri: i) un ”trigger”(declanșator) artificial à operațiune para-militară de tip ”proxy”; ii) tensiuni social-economice provocate de forte din exteriorul țării à proteste ghidate contra autorităților à înlocuirea conducerii țării prin una ”pro-rusă”. Nu putem exclude implementarea simultană ori simbiotică al acestor două. Declanșarea unei escaladări para-militare, prin intermediari, nu depinde de acțiunile Chișinăului, în sensul că el poate fi pornit indiferent de ce fel de comportament ar adopta actuala administrație, urmând exclusiv logica și interesele politice și operative ale Rusiei pe teritoriul Republicii Moldova. Singurul răspuns logic al autorităților ar fi doar să crească costurile declanșării unor asemenea operațiuni, ceea ce solicită existența unui mecanism eficient și robust de avertizare timpurie.

Răspuns la provocări

Un indicator esențial asupra nivelului de protejare al unei țări contra unor tentative de agresiune externă (directă sau indirectă, prin intermediari) este decizia de alocare a resurselor bugetare pentru sectorul de apărare și securitate. Un alt indicator relevant este calitatea acestor alocări bugetare, altfel spus - gradul de înțelegere a amenințărilor externe de către decidenții politici și investirea resurselor pentru a slăbi ori descuraja aceste amenințări. Republica Moldova are o prestație minimă la ambele capitole. Sub pretextul unei neutralități anunțate, decidenții politici au considerat necesar nu doar să ignore sistematic nevoile de apărare și securitate ale țării, dar au preferat să aloce fonduri exagerat de mari pentru menținerea unor forțe considerabile ale organelor de interne (poliție/carabinieri), pe care le-au folosit mai degrabă ca instrument coercitiv pe plan intern și de facilitare a extragerii rentelor. Această moștenire toxică a rămas neschimbată și astăzi sub actuala administrație. Rata finanțării poliției, dar și numărul excesiv de mare de polițiști pe cap de locuitor face ca Republica Moldova să fie comparabilă cu statele cu regimuri autoritare – „state polițienești”, care își folosesc aceste forte pentru reprimarea opoziției politice sau protestelor democratice pe plan intern.

Un răspuns eficient la riscurile menționate ar fi decizia de a transfera o parte considerabilă din resursele alocate organelor de menținere a ordinii publice pentru sectorul apărare și securitate, subfinanțat și ignorant cu bună știință în procesul bugetar. Datorită existenței unor programe robuste de finanțare a poliției din partea partenerilor externi, această redistribuire de fonduri ar putea avea efecte reduse asupra calității autorităților de ordine publică. Pentru că amenințările de securitate externă se vor menține constant în următorii 10-15 ani, o astfel de politică redistributivă nu este doar recomandată, chiar imperativă pentru exercitarea funcțiilor suverane ale statului în Republica Moldova. Cheltuielile pentru sectorul de apărare națională și crearea de capacități adecvate de atenuare a riscurilor și amenințărilor descrise mai sus ar trebui să crească rapid până la 1,5% din Produsul Intern Brut, sau chiar la 2% PIB în următorii 5 ani. Nivelul finanțării domeniului de securitate nu poate fi comparat cu practicile occidentale, pentru că este nevoie de un minim de finanțare pentru funcționalitatea sistemului de securitate națională, însă tendința ar urma să i) creeze capacități operaționale eficiente pentru colectarea și prelucrarea informației pe sectorul de apărare și securitate; ii) contracararea eficientă a eforturilor serviciilor de informații adversare pe teritoriul Republicii Moldova sau contra intereselor ei. Un concept esențial pentru aceste transformări rapide tine de faptul că ”slăbiciunea atrage agresiunea”.

Obstacole și posibile soluții

Cel mai mare obstacol în construirea unor capabilități naționale eficiente de apărare și securitate este de natură internă. El include, preponderent, cultura strategică mediocre a elitelor politice, care se manifestă prin absența totală a înțelegerii asupra rolului de apărare și securitate în actul guvernării. Indiferent de regimul și echipe, această problemă a afectat toate guvernările Republicii Moldova, fără excepție. Nu există o soluție rapidă și ușoară pentru rezolvarea acestei probleme. Guvernările autoritare vor fi interesate să sporească finanțarea aparatului intern represiv, iar guvernările liberale vor fi ispitite de politici populiste pentru atingerea unor soluții cu efect imediat și de scurtă durată, în detrimentul unor soluții sistemice. Situația sectorului de apărare și securitate nu se va schimba radical în următorii patru ani ca urmare a inerției și lipsei de viziune strategică. În dependență de tipul de amenințări rusești în spațiul post-sovietic, estimăm existența unui risc moderat ca actuala guvernare să fie forțată să accepte anumite condiții impuse de interesele rusești, făcând din Republica Moldova un stat-satelit; ori să fie forțată să plece de la guvernare înainte de termenul legal, datorită capacităților insuficiente de resurse alocate sectorului de apărare și securitate naționale.

Pentru a reduce riscul unor asemenea scenarii este nevoie de o schimbare radicală a viziunii conducerii politice asupra rolului și funcțiilor sistemului de apărare și securitate în construcția unui stat democratic și viabil. Este necesar de a construi acceptabilitatea politică și publică asupra faptului că o cooperare mai strânsă cu NATO va reduce esențial amenințările și riscurile externe, nu le va mări. Insistența cu care se promovează idea că „neutralitate înseamnă lipsă de apărare și izolare de restul continentului European” este o politică deliberată a Rusiei de a menține Republica Moldova într-un cerc de vulnerabilități extreme, cu scopul de a elimina alternativele. Pe termen lung, cea mai viabilă soluție de apărare și securitate pentru Moldova este statutul de membru al Alianței NATO. Pe termen scurt, scopul primordial este de a crea la nivel de populație acceptarea acestei soluții de apărare și securitate, prin politici de comunicare, informare și persuasiune atentă și eficiente. 

Cât timp Ucraina nu este controlată politic de către Rusia, Republica Moldova își va putea asigura apărarea si securitatea națională ridicând considerabil finanțarea acestor dimensiuni de guvernare (~1.5-2% și 1% PIB respectiv) și intensificarea cooperării cu NATO. Acest indicator este relevant atâta timp cât resursele militare alocate de Rusia pentru a controla militar Republica Moldova va fi limitat, din considerente de acces limitat in zonă și probleme de logistică. În cazul în care Ucraina ar pierde confruntarea cu Rusia și ar deveni un stat satelit rusesc, singura pavăză de protecție pentru Republica Moldova ar fi obținerea de statut membru al Alianței Nord Atlantice (NATO). Altminteri, datorită capacităților naționale strategice reduse, în cazul în care Rusia își va mișca frontiera sa de influență și control militar, Republica Moldova va deveni satelit rusesc fără protecția NATO.