Portugalia preia de la 1 ianuarie președinția Consiliului UE, sub semnul recuperării economice și al consecințelor post-Brexit
-
31 Decembrie 2020 17:00
Portugalia preia de la 1 ianuarie președinția prin rotație a Uniunii Europene, având pe agendă pregătirea recuperării post-COVID-19 și încheierea demersurilor care să permită punerea în aplicare a Mecanismului de Reziliență și Redresare, într-un climat marcat de consecințele acordului privind Brexit-ul, comentează joi EFE, citat de Agerpres,
Președinția germană lasă moștenire un acord pentru planul de recuperare și buget comunitar pentru perioada 2021-2027, însă sarcina este departe de a fi finalizată. Mai trebuie puse la punct instrumentele care să permită ca fondurile să înceapă să ajungă la statele membre, demers care îi va reveni premierului lusitan Antonio Costa.
După ce acordul pentru buget s-a complicat la finalul anului ca urmare a veto-ului Ungariei și Poloniei din cauza disputei privind statul de drept, nimeni nu garantează că această fază a discuțiilor va fi una ușoară.
"Ar putea apărea dificultăți. Portugalia trebuie să accelereze procesele și să garanteze că lucrurile se fac la timp", a declarat pentru EFE Antonio Mendoza, profesor la Institutul Superior de Economie și Gestiune din Lisabona, fost ministru al lucrărilor publice între 2009 și 2011.
Mendoza este de părere că "astăzi există deja un consens potrivit căruia impactul economic al COVID-19 este profund și de durată", însă insistă asupra necesității de a acționa rapid, deoarece "Europa nu poate rămâne în urma altor zone de pe glob".
Impactul este totodată și unul de ordin social, deoarece pandemia a lovit din greu forța de muncă și a accentuat inegalitățile, o realitate deloc străină președinției portugheze, care vrea să acorde prioritate pilonului social al UE.
Și, toate astea, într-un semestru în care Brexit-ul va deveni realitate, după acordul încheiat în ajunul Crăciunului între Bruxelles și Londra, după negocieri-maraton. În acest context, Portugalia ar putea fi un "bun mediator" în privința relației viitoare cu Regatul Unit, după cum a declarat recent într-un interviu pentru EFE ministrul de externe portughez Augusto Santos Silva.
Portughezii și britanicii sunt uniți prin cea mai veche alianță diplomatică din lume, care datează din secolul al XIV-lea, dar în plus "există o sensibilitate specială a Portugaliei, dincolo de istorie, față de Regatul Unit", a explicat pentru EFE economistul Universității din Coimbra, Jose Reis.
Mii de britanici dețin o a doua reședință în Portugalia și există o importantă comunitate de imigranți portughezi în Regatul Unit. Reis consideră că trebuie să se profite de aceste legături, într-un pariu pentru "toleranță, înțelegere și cooperare" care poate ajuta la consolidarea noilor relații pe care le stabilește acordul încheiat cu Regatul Unit.
Promovarea deschiderii Europei către lume și a leadership-ului său "în consolidarea unui sistem de comerț internațional deschis și bazat pe reguli" reprezintă o altă prioritate inclusă de Portugalia în agenda președinției sale, iar acest lucru nu reprezintă o noutate. În trecut, când a mai deținut președinția Consiliului UE, Portugalia a acordat o importanță specială relațiilor externe ale UE și a știut să profite de relațiile istorice pe care le menține pe aproape toate continentele, ca urmare a trecutului său colonial: în Africa lusofonă, în Brazilia sau în țări asiatice precum Timorul de Est și India.
Pe parcursul acestui semestru, Portugalia dorește să dea un impus special relațiilor cu India, prin intermediul primului summit între gigantul asiatic și Uniunea Europeană, într-un moment în care există deja discuții pentru un viitor acord comercial.
Portugalia are relații puternice și cu Brazilia, cu care, în semestrul în care Portugalia a deținut ultima președinție europeană prin rotație, în 2007, a organizat un summit în care s-a decis consolidarea relațiilor economice și comerciale. Această frăție ar putea fi utilă în perspectiva acordului dintre UE și Mercosur.
"Deși este o țară mică și la periferia Europei, Portugalia este o fereastră pentru economia globală", susține Antonio Mendoza.
Portugalia nu va uita nici de alte două aspecte care au fost axele Uniunii Europene în ultimii ani, tranzițiile digitală și ecologică.
"Sunt un portdrapel pentru promovarea schimbărilor la nivel industrial și economic", subliniază Mendoza, care consideră că "o economie mică precum cea a Portugaliei este deosebit de sensibilă la tehnologie, are nevoie de ea". Iar acesta este un sector căruia i s-a dat un impuls puternic în ultimii ani, când vizibilitatea Portugaliei la nivel tehnologic a crescut, în contextul în care această țară găzduiește în fiecare an una dintre cele mai mari conferințe în domeniu, Web Summit.
De altfel, cu prilejul ultimei ediții a Web Summit, ministrul economiei și tranziției digitale portugheze Pedro Siza Vieira a anunțat că, în timpul președinției europene, Portugalia se va dedica "stipulării faptului că valorile fundamentale trebuie asigurate în cadrul societății digitale".