PORTRET: Tamara Buciuceanu-Botez – o artistă strălucitoare a comediei românești
-
17 Octombrie 2020 13:35
Pe 15 octombrie, s-a împlinit un an de când actrița de teatru, film și televiziune Tamara Buciuceanu-Botez, „Doamna comediei românești”, a plecat la Domnul, la vârsta de 90 de ani, scrie Rador.ro
Tamara Buciuceanu-Botez s-a născut la 10 august 1929, la Tighina, acum în Republica Moldova.
Tatăl său a fost avocat de meserie, dar a făcut și Conservatorul, iar mama sa a terminat și ea Conservatorul și, deși putea să plece cu bursă la Milano, s-a îndrăgostit, s-a căsătorit și a adus pe lume trei fete și doi băieți – Tamara, Nicușor, Costică, Lizon și Iulia. Tatăl Tamarei a fost dirijorul corului Basarabiei, în care cântau 200 de persoane, iar mama sa era solistă.
În copilărie a luat lecții de pian, interpretând acasă, în duet cu sora sa, Iulia, viitoare mezzosoprană la Opera Română.
În perioada 1948 – 1951 parcurge primii trei ani de studii la Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iași, apoi se transferă la București, la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică la clasa profesorului Nicolae Bălțățeanu (asistentă Sorana Coroamă-Stanca), pe care o încheie în anul 1952.
Tot în 1952 a debutat pe scena Teatrului Giulești, cu piesa „Marfă din Makkar”, iar anii următori o vedem, tot la același teatru, în „Cei doi tineri din Verona”, „Domnul Puntilla și sluga sa Matt” sau „Pălăria florentină” și, nu în ultimul rând, „Gaițele”.
Apoi, timp de opt ani este angajata Teatrului de Operetă, unde, în spectacole precum „Contesa Maritza”, „Văduva veselă” , „Lăsați-mă să cânt” sau „My fair Lady”, ori „Voievodul țiganilor”, îi putem admira și calitățile vocale, pe lângă talentul scenic.
A debutat în film în „Titanic Vals”, în 1964, intrepretând alături de Grigore Vasiliu-Birlic.
A jucat în peste 25 de filme, precum „Grăbește-te încet” (regia Geo Saizescu), „Bocet vesel” (regia Mircea Moldovan), „Primăvara bobocilor” (regia Mircea Moldovan) „Ultimele zile ale verii”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Sexy Harem Ada-Kaleh”, „Nunta mută”, dar, cu siguranță, apariția sa în filmul „Liceenii”, în 1987, (regia Nicolae Corjos), în rolul personajului „Isoscel”, tiranica profă de mate, a rămas în memoria multor români. De menționat este faptul că în „Liceenii”, actrița a jucat alături de Mihai Constantin, fiul Iuliei Buciuceanu, sora Tamarei, și al marelui actor George Constantin.
A urmat, în același rol, prezența și în celelalte filme din aceeași serie cu liceeni: „Extemporal la dirigenție” – 1987, „Liceenii Rock ‘n’ Roll” – 1992 și „Liceenii în alertă” – 1993.
Un alt rol antologic interpretat de Tamara Buciuceanu-Botez rămâne cel al moșierei Aneta Duduleanu în „Cuibul de viespi” (regia Horea Popescu, 1987), ecranizarea după piesa lui Alexandru Kirițescu „Gaițele”.
A jucat pe scenele marilor teatre ale capitalei precum: Odeon, Bulandra, Național, Teatrul de comedie. A interpretat roluri memorabile în „Coana Chirița” pe scena Teatrului Național din Iași și în piesa „Dimineață pierdută”, după Gabriela Adameșteanu, cu personajul Vicăi Delcă, la Teatrul „L.S. Bulandra”
A avut roluri importante în teatru în piese precum „Romeo și Julieta la început de noiembrie”, „Scaunele”, „Cumetrele”, „Doctor fără voie”, „Nepotul”, „Așteptând la arlechin”, „Domnișoara Nastasia”, „Mamouret” etc.
La Teatrul „C. Tănase” a fost admirată în comedii muzicale și de revistă, una din piesele jucate aici fiind „Vin americanii”.
A avut o carieră strălucită și în radio și televiziune, fiind remarcabile cupletele sale din programele de Revelion, sau colaborările cu Teatrul Național de Televiziune și cu Teatrul Național Radiofonic.
A fost căsătorită din 1962 cu medicul anestezist Alexandru Botez, trecut la cele veșnice în 1996, și nu are copii.
Pentru talentul său deosebit, Tamara Buciuceanu-Botez a fost răsplătită de-a lungul timpului cu peste 20 de premii.
În aprilie 2002 a primit “Premiul pentru întreaga activitate artistică” din partea Ministerului Culturii și Cultelor, iar în 2004 i-a fost decernat premiul UNITER pentru întreaga activitate. În același an, artista a fost distinsă și cu titlul onorific de „Societar de onoare al Teatrului Național București”.
A primit premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internațional de Film Transilvania în 2008.
Premii de excelență i-au fost oferite în 2009, de către TVR Internațional, și în 2011, la Gala Premiilor UNITER.
În septembrie 2011 Tamara Buciuceanu-Botez a primit o stea pe Walk of Fame – Aleea celebrităților din Piața Timpului din București și Placheta Orașului București din partea primarului general Sorin Oprescu, în semn de recunoaștere pentru întreaga sa carieră.
În 2012, Tabara Buciuceanu a primit Premiul Gopo pentru întreaga activitate.
Pe 15 iunie 2013, a apărut volumul „Tamara Buciuceanu. O viață închinată scenei”, de Bogdana Darie, o carte despre viața și cariera actriței, în descrierea căruia acad. Răzvan Theodorescu remarcă: „Cu siguranță că Tamara Buciuceanu-Botez, cea pe care o iubim cu toții, pe care am aplaudat-o de atâtea ori, profesoara „Isoscel“ pentru generații de cinefili, eroina a zeci de piese unde inteligența, subtilitatea și umorul smulg admirația unui popor întreg, este imaginea însăși a firescului, a agerimii, a bunăcuviinței aceluiași popor. Pentru doamna Tamara, sigur este că viața i-a fost teatrul, iar teatrul i-a fost viața. Așa cum poate i-a menit-o de mult, de mult de tot „îngerul vestitor“ de la Tighina”.
În primăvara anului 2014 artista a decis să pună punct acestei meserii, după o carieră de 62 de ani, afirmând la acel moment că „Este bine să lăsăm locul celor tineri. Eu mi-am făcut datoria, acum sunt liniștită, bine și împăcată cu mine”.
În iunie 2014 Administrația Prezidențială a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler Tamarei Buciuceanu-Botez, „în semn de înaltă apreciere, pentru remarcabilele interpretări artistice susținute pe cele mai importante scene din țară, pentru dragostea, dăruirea și talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale”.
În decembrie 2019, actrița Tamara Buciuceanu-Botez a fost sărbătorită, la aniversarea celor peste 65 de ani de la debutul pe scena românească, în cadrul Galei Teatrului Metropolis.
Simpla ei apariție pe scenă de-a lungul impresionantei cariere a adus ropote de aplauze, însă artista a evitat mereu interviurile și i-a plăcut să-și trăiască viața cu decență.
Tamara Buciuceanu-Botez a plecat la Domnul la 15 octombrie 2019, la București, la vârsta de 90 de ani, din cauza unei afecțiuni cardiace.
Despre ea, actorul Horațiu Mălăele, afirma sec: „Tamara Buciuceanu este o imensă uzină plutitoare pe oceanul artelor atât de dramatice, o minune singulară, născută anume să ne uluiască”.
Sursa:Rador