PORTRET: Interpretul și compozitorul Mihai Constantinescu – 75 de ani de la naștere
-
09 Ianuarie 2021 16:25
Pe 4 ianuarie, s-au împlinit 75 de ani de la nașterea interpretului și compozitorului Mihai Constantinescu, unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai muzicii ușoare românești, autorul și interpretul a numeroase șlagăre care au rămas în memoria mai multor generații. El a avut o carieră prolifică în televiziune, a înregistrat mai mult de 15 albume, colaborări și solo, și a primit numeroase distincții într-o carieră întinsă pe parcusrsul a peste patru decenii.
Mihai Constantinescu s-a născut la 4 ianuarie 1946, la București.
Copilăria sa a fost chinuită, fiindcă deși tatăl său a fost colonel – fiind scos la pensie după abdicarea Regelui – , familia lui a trăit pentru o perioadă lungă într-o singură cameră, aceasta după ce locuiseră într-o casă mult mai încăpătoare. Artsitul avea să rememoreze peste ani, despre tatăl său: „Deși avea o voce dumnezeiască și cânta în corul bisericii, tata a trăit mari umilințe. Dintr-un om care se lupta pentru țara lui să fie bine și frumos, a luptat în cele două războaie, noi am ajuns să nu avem unde să stăm”.
Și-a pierdut părinții în tinerețe, tatăl său a murit când el avea 14 ani, iar mama, după ce a împlinit 27 de ani, aceste evenimente nefericite marcându-l profund.
A făcut parte din corul de copii al Radiodifuziunii, iar în anul 1971, a debutat la televiziune, într-un spectacol de varietăți.
Am dat eaxmen la Facultatea de contabilitate și finanțe bănci, dar nu i-a plăcut, fiindcă visul său era să devină profesor de sport.
A studiat muzica la Școala Populară de Artă, pe care a absolvit-o în anul 1972, la clasa Floricăi Orăscu, apoi, în anul 1973, a absolvit Institutul de Educație Fizică și Sport din București.
A apărut în spectacole de revistă la Casa Studenților ”Grigore Preoteasa” din București și a făcut parte din formațiile Mondial și Dixie ’74.
Dragoș Vasiliu și Mihai Constantinescu, două nume importante ale trupei Mondial, s-au cunoscut când erau copii. Primul își amintea peste ani: „Îl știu pe Mihai de mic copil, dar nu prin „păduri cutreieram”, ci cutreieram pe strada Ștefan Furtună din București. Eu stăteam la numărul 110, el la 104. Am fost prieteni, am copilărit împreună începând de la jocurile cu ‘”Mușchetarii”, până când am început să ascultăm BBC-ul și Monte Carlo. Prin decembrie 1965, eu cântam la chitară și am înființat împreună cu băieții de la Politehnică trupa Mondial. Cu mine l-am adus și pe Mihai Constantinescu, care avea înclinații de pe atunci și cânta piesele lui Salvatore Adamo, Paul Naref, precum și unele din compozițiile prietenului nostru comun, Romeo Vanica. Mihai a fost primul care a venit cu piesele „Primăvara”, „Balada unui greier mic”, bineînțeles, împreună cu alte melodii din repertoriul internațional, pe care le cântam împreună cu regretatul Gabi Drăgan și cu trupa Mondial la 303, locul unde era Clubul Politehnicii”.
Mihai Constantinescu a mai cântat cu Modern Group, trupa lui Petre Magdin, în care Magdin cânta la trompetă, Marcel Dragomir la saxofon, Marius Țeicu la pian.
Primele înregistrări au fost făcute la solicitarea lui Titus Munteanu, care l-a remarcat la una dintre audițiile organizate de clasa Floricăi Orăscu, iar primele sale compoziții, ”Păpușa” și ”Anotimpuri”, s-au bucurat de mare succes.
În 1975, melodia sa ”Am visat”, interpretată de Corina Chiriac, a obținut Premiul al III-lea la Festivalul Șlagărelor de la Dresda, iar cântecul ”I.E.F.S ura!”, locul I la festivalul ”Șlagăre în devenire”, în anul 1981.
În anul 1979, a pregătit pentru un spectacol dedicat Zilei Internaționale a Copilului, pe care l-a susținut la Sala Polivalentă, o melodie dedicată celor mici, ”O lume minunată”, care va rămâne cea mai cunoscută copoziție a sa.
Cu melodică accesibilă, ritmate, ușor de fredonat, piesele lui Mihai Constantinescu erau asimilate de cel mai obiectiv public: copiii, lumea în care autorul se simțea…acasă.
În anul 1981, a colaborat cu realizatorii filmului ”Maria Mirabela”, regizat de regretatul Ion Popescu Gopo, unde și-a pus amprenta nu doar pe melodia genericului filmului, ci a fost și vocea personajului Scăpărici.
A apărut în numeroase emisiuni de divertisment TV, regizate de Alexandru Bocăneț, iar mai târziu, împreună cu Marius Țeicu și Olimpia Panciu, a alcătuit un ”trio formidabil” ce a figurat în multe spectacole de televiziune semnate de Titus Munteanu.
În anii ’90, a format un cuplu muzical de succes cu Anastasia Lazariuc. Tot în anii ’90 prezenta, împreună cu Anca Țurcașiu, emisiunea pentru copii ”Ba da, ba nu!”, în care s-au lansat mulți dintre copiii care azi au devenit nume cunoscute în muzică sau teatru/film, printre care Andreea Bălan sau Adela Popescu.
Din bogatul său repertoriu amintim piesele: ”Un zâmbet, o floare”, ”Hai să cântăm”, ”Hei copilărie”, ”Noi vrem iubire”, ”Vino pe strada mea”, ”Vacanță”, ”Un simplu om”, ”Sus în deal”, ”Pisicuța”, ”Iubiți și câinii vagabonzi”.
În anul 1999, a editat single-ul ”Iubiți și câinii vagabonzi”, unul dintre cele mai iubite cântece pe care le-a interpretat.
În anul 2003, unul dintre albumele de pe dublul CD al Anastasiei Lazariuc a cuprins și piese scrise de Mihai Constantinescu.
A realizat turnee în Germania, în SUA și în câteva state din Vestul Europei.
La 21 septembrie 2008, Mihai Constantinescu își anunța înscrierea în Partidul Verde și candidatura pentru alegerile parlamentare de la finalul acelui an.
În noiembrie 2008, artistul a fost operat pe inimă, de o echipă de medici de la Institutul de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș, condusă de șeful secției de Chirurgie Cardiovasculară, profesorul Radu Deac.
În noiembrie 2009, Mihai Constantinescu a sărbătorit 40 de ani de carieră artistică, prin spectacolul „O lume minunată”, care a avut loc la Sala Palatului și la care au fost prezenți aproximativ 4.500 de spectatori și foarte multe personalități din lumea artistică – Margareta Pâslaru, Angela Similea, Anca Țurcașiu, Mădălina Manole, Andreea Bălan, Mirabela Dauer, Mihaela Mihai, Marina Florea, Alexandru Arșinel, Gheorghe Gheorghiu.
În 2011, a lansat colecția de albume ”Parte din viața mea”, ce reunește patru discuri ale artistului cu melodii ale anilor ’70,’80,’90 și 2000.
În 2012, a primit Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Ușoare ”O zi printre stele”, din partea Ministerului Culturii și Cultelor. În același an, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România i-a editat un caiet de cântece selectate din șlagărele lansate în trei decenii.
La începutul anului 2014, Mihai Constantinescu a lansat un nou album, pe care se regăsesc piesele „Așa și așa” și ”Și te-am iubit”.
Din bogata sa discografie amintim: 1974 – ”Iubiți-ne că suntem flori / De unde vii? / Penița / Sora mea cea mică” (EP – Electrecord); 1979 – ”Olimpia Panciu – Mihai Constantinescu” (EP – Electrecord); 1972 – ”Marius, Olimpia, Mihai”, împreună cu Marius Țeicu și Olimpia Panciu (Album – Electrecord); 1972 – ”Un zîmbet și o floare” (Album – Electrecord); 1978 – ”O floare” (Album – Electrecord); 1980 – ”Mihai Constantinescu” (Album – Electrecord); 1982 – ”Speranță și vis” (Album – Electrecord); 1983 – ”Hei, copilărie” (Album – Electrecord); 1985 – ”Mihai Constantinescu” (Album – Electrecord); 1986 – ”Te caut mereu” (Album – Electrecord); 1987 – ”Sus în deal” (Album – Electrecord); 1987 – ”Sunt un om obișnuit” (Album – Electrecord); 1989 – ”Cântă iubire” (Album – Electrecord); 1991 – ”La est și vest de Prut”, împreună cu Anastasia Lazariuc (Album – Electrecord); 1993 – ”Adio tristețe”, împreună cu Anastasia Lazariuc (Album – Electrecord); 1994 – ”Maria” (Album – Electrecord); 1994 – ”Cine știe” (Album – Electrecord); 1996 – ”Anotimpurile” (Album); 1999 – ”O lume minunată” (Album); 2000 – ”Samba, samba” (Album); 2010 – ”Parte din viața mea” 4 CD Box (Compilație).
În primăvara anului 2014, sora lui, Ileana Cojocaru a pierdut lupta relativ îndelungată cu o afecțiune extrem de gravă.
După relația de 28 de ani și căsătoria cu Mihaela Constantinescu, încheiată în 2003, Mihai Constantinescu a trăit o frumoasă poveste de dragoste cu Simona Secrier, membră a trupei Etno și solistă cu o carieră solo mai apoi, iar în anul 2017, cei doi au decis să-și oficializeze relația.
În octombrie 2017, Mihai Constantinescu a fost supus unei noi intervenții chirurgicale pe cord deschis. Medicii i-au înlocuit o valvă care îi punea viața în pericol, iar operația a durat mai bine de opt ore.
În anul 2018, artistul a fost spitalizat din nou, după ce a avut un puseu de tensiune, apoi în februarie și mai 2019, Mihai Constantinescu a fost din nou internat în spital pe fondul mai vechilor afecțiuni.
După cinci luni de spitalizare în care s-a aflat în comă, Mihai Constantinescu a murit, la 29 octombrie 2019, la Spitalul de Urgență Floreasca, în jurul orei 19:00, în urma unui stop cardio-respirator.
La 31 octombrie 2019, Mihai Constantinescu a fost decorat post-mortem de președintele Klaus Iohannis cu Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, „în semn de apreciere pentru importanta carieră artistică dedicată muzicii ușoare românești, pentru dăruirea prin care s-a impus ca un model al tinerelor generații de interpreți”
A fost înmormântat în aceeași zi, cu onoruri militare, la Cimitirul Ghencea.
Sursa: RADOR