Garabet Ibrăileanu s-a născut la 23 mai 1871, la Târgu Frumos, județul Iași, într-o familie armenească de negustori, Teodor Ibrăileanu și Maria Ibrăileanu (Marcovici).

Părinții, împreună cu copilul, se mută la Roman, în 1872, în casa Varteniei Marcovici, bunica maternă.

În anul 1876, Teodor Ibrăileanu, în asociație, arendează moșia de la Poiana lui Iurașcu, din apropierea Romanului, unde se mută toată familia.

La scurtă vreme, însă, la 17 septembrie 1876, Maria Ibrăileanu moare după ce dăduse naștere unei fetițe, Maria, iar în anul următor, Teodor Ibrăileanu se recăsătorește.

Între anii 1879-1883, Garabet a urmat cursurile școlilor primare la Bacău și Roman, apoi, în perioada 1883-1887, a frecventat gimnaziul la Roman.

Între anii 1887-1890, parcurge Liceul „Codreanu” din Bârlad, perioadă în care a înființat Societatea culturală „Orientul”.

În anii 1889-1890, a editat, la Roman, împreună cu Panait Mușoiu și Eugen Vaian, revista ”Școala nouă”, o publicație de orientare socialistă, unde îi apar câteva încercări literare și traduceri, sub pseudonimul Cezar Vraja.

În perioada 1891-1895, a urmat cursurile Facultății de Litere a Universității din Iași, fiind în paralel și bursier al Școlii Normale Superioare, secția de istorie-filosofie.

Încă din perioada studiilor universitare, va colabora, cu articole politice și de critică literară, la diverse reviste și ziare ale timpului: „Lumea nouă” – organ al Partidului Social-Democrat (1894, ca redactor), „Munca”, „Critica socială” (1892), „Evenimentul literar” (1893-1894) din Iași, „Noua revistă română” din București, „Curentul nou” din Galați.

A fost căsătorit, din 5 iulie 1901, cu Elena Carp și a avut o fiică, Maria, născută în anul 1902.

În anul 1904, Ibrăileanu s-a îmbolnăvit, a devenit neurastenic, având o insomnie permanentă. Din cauza bolii, Ibrăileanu lucra noaptea, se culca în zorii zilei  și dormea  până la ora trei după-amiaza, păzit de soție, care avea grijă să nu fie deranjat.

Între anii 1900-1908, este profesor de limba română la licee din Bacău și Iași, iar după anul 1908, este profesor universitar de istoria literaturii române și estetică literară la Facultatea de Litere și Filosofie din Iași.

În martie 1906, a fondat la Iași, împreună cu Constantin Stere și Paul Bujor, revista „Viața românească”, de care va fi legat toată viața. A rămas la conducerea revistei și a cenaclului acesteia până în 1933 și a susținut, prin publicarea lor în revistă, mai mulți scriitori, între care M. Sadoveanu, T. Arghezi, Al. Philippide, G. Topârceanu.

În domeniul criticii literare s-a afirmat cu „Spiritul critic în cultura românească”, debutul său editorial, în anul 1909.

În anul 1912, devine doctor în litere, cu teza „Opera literară a d-lui Vlahuță”.

În anul 1918, editează, la Iași, ziarul „Momentul”, suprimat de cenzură după doar un an, iar în 1919 a apărut, la inițiativa și sub conducerea sa, revista săptămânală „Însemnări literare”.

Tot în domeniul criticii literare, remarcabile sunt și alte apariții editoriale care au purtat semnătura sa: „Scriitori și curente” (1909), „Note și impresii” (1920), „După război. Cultură și literatură” (1921), „Scriitori români și străini” (1926), „Studii literare” (1930), cărora li se adaugă și eseurile „Literatura și societatea” și „Creație și analiză”.

La 1 ianuarie 1928, neurastenia care se manifesta prin dureri de cap, insomnie, oboseală, depresie, anxietate, palpitații, sufocări, îl determină pe profesorul Ibrăileanu să întrerupă cursurile la Universitatea din Iași. Va relua cursurile la Universitatea din Iași abia în ianuarie 1931.

În 1933 i s-a decernat Premiul Național de proză și i-a apărut romanul ”Adela”. Lucrarea, al cărei titlu complet este „Adela. Fragment din jurnalul lui Emil Codrescu (iul. – aug. 189…)”, a apărut, la București și este scrisă sub forma unui jurnal intim ținut de protagonistul Emil Codrescu. Pe lângă prezentarea trăirilor personajului principal, cartea cuprinde descrieri ale unor mirifice peisaje din județul Neamț.

Printre lucrurile puțin cunoscute despre Ibrăileanu se află și faptul că s-a luptat toată viața cu frica de foc, din cauza faptului că una dintre casele în care a locuit a fost incendiată. De aceeam scrumierele din casa criticului erau întodeauna pline de apă. Ibrăileanu suferea de ipohondrie și în consecință se ștergea cu spirt pe mâini după ce dădea mâna cu cunoscuții, steriliza batistele, clanțele și țigările.

În anul 1934, se îmbolnăvește, în aprilie suportă, la București, o intervenție chirurgicală, iar spre toamnă, la 1 septembrie 1934, este internat la sanatoriul Casa Diaconeselor din București.

Garabet Ibrăileanu a murit în noaptea de 10/11 martie 1936, la București, la vârsta de 64 de ani. La 12 martie a fost incinerat, ceremonie în care, timp de un sfert de oră i s-a cântat andantele din Simfonia Nr.6 de Ludwig van Beethoven. Rămășițele sale pământești sunt depuse  la Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

La 28 octombrie 1948, Garabet Ibrăileanu a fost ales membru post-mortem al Academiei Române.

În prezent, la Iași, există un Colegiu Național care îi poartă numele – Colegiul Național ”Garabet Ibrăileanu”, iar în localitatea natală există Școala Gimnazială „Garabet Ibrăileanu” Târgu Frumos.