Alfred Nobel s-a născut la Stockholm la 21 octombrie 1833, tatăl sau, Immanuel Nobel, fiind inginer de profesie, iar mama sa, Andrietta Ahlsell, provenea dintr-o familie bogată.

După falimentul firmei tatălui său din anul 1833, acesta pleacă în Finlanda și, mai apoi în Rusia, unde pune pe picioare o afacere la Sankt Petersburg, prin care furniza echipament militar armatei ruse.

În anul 1842 Immanuel își poate permite să-și aducă familia la St. Petersburg, unde fiii săi primesc educație intensivă în științele naturii, limbi străine și literatură.

Astfel, la vârsta de 17 ani, Alfred vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza și germana, fiind atras și de literatura engleză și științele exacte – fizica și chimia.

După împlinirea vârstei de 18 ani, Alfred a călătorit în Statele Unite unde, pentru o perioadă de 4 ani, și-a aprofundat studiile de chimie sub îndrumarea profesorului John Ericsson, cel care, printre altele, a conceput și proiectat nava blindată USS Ironclad, devenită faimoasă cu ocazia Războiului Civil American.

Apoi, Alfred a vizitat Suedia, Germania și Franța, iar la Paris are șansa să lucreze în laboratorul unui chimist renumit în epocă, T.J. Pelouze.

După întâlnirea cu chimistul italian Ascanio Sobrero, care inventase nitroglicerina, un lichid exploziv deosebit de puternic și de instabil, Alfred devine interesat de posibilitatea folosirii ei în construcții și începe să lucreze la elaborarea unor metode de controlare a exploziei.

În anul 1852 Alfred este chemat să lucreze pentru compania tatălui său, care cunoștea o dezvoltare continuă, însă întâmplări neprevăzute aveau să aducă, mai târziu, un alt faliment în afacerile părintelui său.

În aceste condiții, doi dintre fii, Alfred și Emil, alături de tatăl lor, revin la Stockholm, unde Alfred a continuat cercetările prin care încearca să folosească nitroglicerina ca exploziv controlabil. Experimentele sale au avut un episod tragic, soldat cu moartea fratelui său și interdicția impusă de autorități a experimentelor în interiorul orașului. Alfred se mută astfel pe un vas ancorat pe Lacul Malaren și, la scurt timp, avea să demonstreze că prin amestecarea nitroglicerinei cu cuarț se formează o pastă care putea fi modelată în diferite forme și dimensiuni.

Astfel, în anul 1867 acesta își brevetează invenția sub denumirea de dinamită, iar pentru declanșarea exploziei brevetează o altă invenție, un detonator bazat pe aprinderea unui fitil.

Pornind de la această remarcabilă invenție, Alfred își deschide o fabrică de dinamită la Krümmel, azi un cartier al orașului Geesthacht, Germania, care la scurtă vreme începe să exporte produsele în alte țări din Europa și chiar în America și Australia.

Ca urmare a succesului înfloritor al afacerii, Alfred și-a deschis fabrici și laboratoare în peste 20 de țări, iar când nu călătorea, lucra intens în laboratoarele sale.

Cu toate că a rămas necăsătorit până la sfârșitul vieții, genialul om de știință nu a rămas indifenent la farmecul sexului frumos, având cel puțin 3 iubiri memorabile, dintre care una, în Rusia, cu o tânără pe nume Alexandra, care i-a respins însă cererile insistente și repetate de căsătorie.

Apoi savantul a dat un anunț într-un ziar local în care anunța: „Gentleman bogat și foarte educat, caut o doamnă de vârstă medie, cunoscătoarea mai multor limbi de circulație, în rol de secretară și cameristă… „. Singura care a corespuns criteriilor savantului s-a dovedit a fi Bertha Kinsky, o contesă austriacă, de care Nobel s-a îndrăgostit lulea, însă după o relație de scurtă durată, contesa l-a părăsit pentru a se mărita cu fostul ei iubit, baronul Arthur Gundaccar von Suttner. În ciuda despărțirii, contesa a ținut o corespondență neîntreruptă cu Nobel până la moartea savantului, și se crede că aceasta a avut o influență majoră în ceea ce privește ideea acordării unor premii după ce Alfred avea să părăsească această lume.

În fine, cea mai lungă relație sentimentală a lui Nobel a fost cu o simplă florăreasă din Viena, pe nume Sofie Hess, relație ce a durat peste 18 ani.

Alfred a ajuns să breveteze peste 355 de invenții, printre care cauciucul sintetic, pielea artificială și mătasea sintetică. În aceeași perioadă istorică, au fost inventate și ciocanul perforator pneumatic, alături de burghiul cu cap de diament artficial, astfel că industria mineritului a căpătat noi proporții, căci, cu ajutorul ciocanului penumatic și al burghiului special, se puteau face orificii în cele mai dure roci, iar în orificiile create erau introduse batoanele explozive de dinamită create de inventatorul suedez.

Primele demonstrații practice au avut loc în mina Redhill din Surrey, Anglia.

Conform istoricilor și biografilor, evenimentul care a stat la baza creării Premiilor Nobel de astăzi a fost unul tragic, personal. La decesul fratelui său Ludvig, în anul 1888, un jurnal franțuzesc de scandal a publicat, din greșeală, un necrolog din care reieșea că cel care murise era Alfred Nobel, pe care publicația îl condamna pentru invențiile sale, numindu-l „Negustorul morții”.

Ca urmare, la 27 noiembrie 1895, la Clubului Suedez-Norvegian din Paris, marele inventator avea să anunțe public crearea premiului care-i va purta numele precum și conținutul testamentului său, care menționa faptul că întreaga sa avere va fi transformată într-un fond de lichidități din care, anual, să fie răsplătite mari realizări în știință, precum și eforturile făcute de o persoană pentru instalarea păcii pe planetă – indiferent de religia, naționalitatea, rasa ori sexul celor ce înfăptuiseră aceste realizări.

Astfel întreaga sa avere – circa 31.225.000 coroane suedeze – aproximativ 250 milioane USD la nivelul actual, a fost alocată decernării acestor premii.

Alfred Nobel a trecut la cele veșnice la 10 decembrie 1896, la San Remo, în Italia, iar la această dată a rămas fixată, anual, ceremonia decernării prestigioaselor premii care îi poartă numele, începând cu anul 1901.

Ulterior, premiul avea să fie divizat pe domenii precum literatură, fizică, chimie, economie și medicină, iar premiul pentru pace urma să fie acordat persoanei sau societății care, în decursul unui an, întreprinde cele mai multe eforturi pentru dezvoltarea fraternității între oameni, luptă pentru reducerea cursei înarmărilor sau acționează ca mediatori eficienți în cadrul conflictelor armate.

Sursa: Rador