Devenit cel mai celebru gangster din istorie, Capone a fost capul sângeros al rețelei „Chicago Outfit”, care coordona  afaceri cu jocuri de noroc ilegale, case de prostituție, taxe de protecție, dar mai ales producerea și vânzarea ilegală de băuturi alcoolice în perioada prohibiției americane și anihilarea, chiar sângeroasă, a grupărilor interlope concurente.

Alphonse Gabriel Capone s-a născut la 17 ianuarie 1899 în cartierul Brooklyn din New York, fiind primul membru al familiei de italieni emigrați – în anul 1894 – conceput și născut pe pământ american.

Prima locuință a familiei era situată pe Navy Street nr. 95, într-un apartament fără grup sanitar și nemobilat, însă părinții săi aveau visuri de preamărire: tatăl său, Gabriele, visa să-și deschidă propria frizerie, dar era obligat să lucreze într-o măcelărie pentru a aduna bani, iar mama sa, Teresina, se îndeletnicea cu croitoria pentru a aduce un ban în plus în casă.

În ordinea nașterii, copiii familiei erau Vincenzo, Raffaele, Salvatore, Alphonse, Amadeo Ermino, Umberto, Matthew Nicholas, Rosalia, și Mafalda.

Trebuie amintit că începutul secolului al XX-lea, era caracterizat în New York de apariția multor bande care terorizau, acestea fiind compuse mai ales din emigranți de tot soiul, care au stârnit rivalități sângeroase pentru supremație. Al Capone nu a făcut excepție, el activând pentru început în mai multe organizații minuscule, pentru ca, mai apoi, să se alăture celebrei bande Five Points Gang, numele acesteia provenind de la intersecția Five din Manhattan, locul de întâlnire a cinci străzi ale orașului.

În anul 1918, el se căsătorește cu Mae Coughlin, la doar câteva săptămâni după nașterea fiului lor, Albert Francis, nașul copilului fiind Johnny Torrio, un gangster celebru al acelor vremuri.

Devenit soț și tată, Capone se mută cu familia la Baltimore, unde se angajează ca bibliotecar la o companie de construcții. Însă, după anul 1920, când tatăl său moare în urma unui atac cerebral, Torrio îl invită la Chicago, descris de acesta ca un oraș plin de oportunități.

În acest context, la 28 octombrie 1919, Congresul american votase, fără a lua în considerare veto-ul președintelui SUA de la acea vreme, Woodrow Wilson, o lege rămasă în istorie ca „Legea Volstead”, care, alături de cel de-al 28-lea amendament al Constituției SUA și legile ce decurgeau din acesta, instaura o ciudată și agitată epocă a istoriei SUA cunoscută drept Perioada Prohibiției.

Dacă ne întoarcem în istorie, primul caz de prohibiție din  SUA era înregistrat în anul 1657, când Curtea Generală din Massachusetts a declarat ilegală vânzarea lichiorurilor tari.

Apoi, în anul 1851, statul Maine a interzis fabricarea și vânzarea lichiorurilor de orice fel, iar în 1881, Kansas devine primul stat care pune în afara legii băuturile alcoolice. La scurtă vreme, mai multe state au introdus în Constituțiile lor prevederi privind prohibiția, iar ideea de a avea asemenea prevederi în legislația națională a devenit din ce în ce mai populară.

Legea din 1919, despre care vorbeam, prevedea interdicția, pentru cetățenii americani, de a fabrica, vinde, schimba pe alte mărfuri, transporta și furniza băuturi cu conținut de alcool ce depășea 0,5%.

Erau anii în care înflorise așa numita „mișcare de temperanță”, care se manifesta categoric împotriva consumului de alcool, considerat a fi la originea multor rele sociale, însă legea prohibiției avea să capete consecințe pe care aproape nimeni nu le anticipa.

Ca efect imediat, legea nu numai că nu a dus la scăderea consumului de alcool, însă chiar persoane care până la acel moment erau consumatori moderați de alcool au devenit, peste noapte, frustrați de aceste interdicții considerate excesive, devenind rebeli care își manifestau libertatea prin consumul sporit de astfel de băuturi, iar petrecerile clandestine din subsoluri sau încăperi disimulate în magazine de siropuri sau înghețată, în care era la modă consumul de coctailuri alcoolizate, au devenit din ce în ce mai dese.

Pe lângă efectele asupra consumatoriilor de rând, la scară industrială, legea a dus la înmulțirea fabricilor de alcool ilegale și la apariția unor băuturi contrăfacute, realizate din ingrediente dubioase și extrem de nocive.

Astfel, legea prohibiției nu a făcut decât să înrăutățească, în cele din urmă, starea de sănătate a poupulației SUA, dar și să ducă la înflorirea bandelor de gangsteri, care au văzut în comerțul ilegal cu alcool sursa potențială a unor câștiguri fabuloase.

În acei ani, Chicago avea să devină epicentrul gangsterismului american, în care diferitele bande, aparținând grupărilor de crimă organizată, sau mai pe scurt, mafii, se înfruntau între ele pentru supremația în afacerile cu traficul clandestin de alcool, iar principalii artizani ai pieței erau bandele irlandeze și italiene. După ce a fost, așa cum aminteam, mai întâi membru al unor clanuri mai mici, și a fost inițiat în activitate de Johnny Torrio, Capone și celebra sa rețea „Chicago Outfit”, care coordona  afaceri cu jocuri de noroc ilegale, case de prostituție, taxe de protecție, dar mai ales producerea și vânzarea ilegală de băuturi alcoolice, a contribuit din plin la apariția, în oraș, a unui nivel de violență pe care comunitatea de aici nu-l mai cunoscuse vreodată. Al Capone avea să devină astfel un veritabil „simbol” al fenomenului prohibiției.

El a fost un “deschizător de drumuri” și în procedura denumită, astăzi, spălarea banilor, câștigurile sale absolut fenomenale din traficul ilegal cu alcool fiind disimulate în aparente afaceri onorabile – spălătorii, magazine de mobilier vechi și antichități, devenit sursele „oficiale” ale veniturilor sale considerabile.

Însă celebrul gangster a avut de dus luptele lui dure cu rivalii, manifestate de multe ori în încăierări extrem de sângeroase, el primind în urma cicatricilor de pe față rezultate din confruntări, supranume precum „Scarface”, dar și „Big Fellow”, grație poziției sale de lider interlop influent, devenit simbol al crimei organizate transnaționale a acelor ani.

În anul 1923, la Chicago a fost ales ca primar William Emmet Dever, care a început o adevărată vânătaore de gangsteri, iar pentru a scăpa de probleme, Al Capone își mută cartierul general la Cicero, un orașel aflat în apropiere de Chicago, de unde a continuat să coordoneze afacerile din marele oraș.

La scurtă vreme, micul orășel a cunoscut confruntări de o brutalitate nemaiîntâlnită, soldate cu eliminarea mafiei locale irlandeze conduse de frații O’Donnell și peste 200 de morți.

Au urmat alegerile pentru posturile de primar, iar Capone a recurs la metode originale: și-a pus oamenii să aștepte alegătorii în fața secțiilor de votare, și să-i oblige să voteze candidatul mafiei, care, în cele din urmă a câștigat alegerile fără porbleme. Însă noul edil a intenționat să „schimbe macazul”, afirmând că va lupta împotriva gangsterilor, declarație urmată, imediat, de apariția la primărie a lui Al Capone, și îmbrâncirea brutală a împricinatului pe scările primăriei, un act care avea să lămurească definitiv asupra persoanei care este „jupân” la Cicero.

Cum era de așteptat, Capone și „Chicago Outfit” au ajuns să domine afacerile ilegale din Chicago, care, conform estimărilor cronicilor vremii, aduceau venituri de aproape 100 de milioane de dolari anual, inclusiv în urma unor acțiuni de deturnare, prin forță, a unor transporturi ilegale de alcool ale unor bande rivale.

La 14 februarie 1929 a avut loc evenimentul care avea să rămână în istorie drept „Masacrul de Sfântul Valentin”, una dintre cele mai crude operațiuni mafiote conduse de Capone, care avea să îi grăbescă aducerea în fața justiției.

În dimineața acelei zile, membri ai bandei Chicago Outfit, deghizați în polițiști, s-au deplasat la un depozit aparținând lui Bugs Moran, un alt ganster celebru al acelor ani, sub pretextul unei razii.

Aici au fost găsiți șapte membrii ai grupării, care au fost scoși afară și aliniați în fața unui zid, însă aceștia, convinși că au de-a face cu polițiști reali, nu au reacționat în vreun fel. Imediat, identitatea de membri ai clanului Capone a fost dezvăluită, moment urmat de secerarea rivalilor cu tiruri cu sute de gloanțe.

Instantaneele de la locul masacrului, apărute în ziarele de a doua zi, arătând cadavrele descompuse de rafalele de gloanțe, într-o baltă imensă de sânge, au adus șocul comunității americane și l-a transformat pe Capone în principala țintă pentru autorități.

În contextul în care forțele polițienesti din Chicago erau corupte, un agent al Biroului Prohibiției, pe nume Eliot Ness, aflat în fruntea unui grup de 11 agenți, supranumiți The Untouchables, incoruptibili și curajoși, a fost desemnat să îl prindă pe Al Capone și să pună capăt activităților care încălcau Legea Volstead.

Oamenii dreptății a procedat la înregistrarea convorbirilor pentru a obține informații, au interceptat transporturi de alcool, au efectuat raiduri în fabrici și baruri ilegale, toate acestea fiind puse în legalitate.

În cele din urmă, după eforturile lui Ness și ale echipei sale, cariera de interlop celebru a lui Capone avea să se încheie în anul 1931, după mai bine de zece ani de afaceri înfloritoare, justiția americană acuzându-l de evaziune fiscală, dar, culmea ironiei, el n-a fost niciodată condamnat pentru încălcarea legii prohibiției, acuzațiile de nerespectare a legii Volstead fiind retrase din lipsă de probe.

A urmat un proces complicat, presărat, cum era de așteptat, de nenumărate încercări ale lui Capone de a mitui și intimida jurații, care s-a încheiat cu o condamnare la 11 ani de închisoare pentru evaziune fiscală, dar Al Capone a păcălit sistemul juridic american, el scăpând fără a fi acuzat nici pentru nenumăratele crimele pe care le-a orchestrat.

În anul 1932, Al Capone a fost închis la penitenciarul din Atlanta, apoi a fost transferat la celebra închisoare Alcatraz.

Legea prohibiției avea să își înceteze efectele în anul 1933, iar imperiul comercial al lui Capone se prăbușea.

În anul 1939, Capone este transferat într-o închisoare din California, iar câteva luni mai târziu este eliberat condiționat pe motive medicale.

La ieșirea din închisoare, din vestitul gangster, crud și nemilos, care terorizase ani la rând orașul Chicago, nu mai rămăsese nimic: era o umbră, bolnav, slăbit, cu judecata alterată, sifilisul dobândit în anii tinereții afectându-i întreg sistemul nervos.

Și-a petrecut ultimii ani din viață în Florida, fiind doborât, în cele din urmă, de un accident vascular cerebral, dublat de pneumonie, care i-au adus sfârșitul, la doar 48 de ani, la 25 ianuarie 1947.

Pentru lumea interlopă ce a urmat, Al Capone a rămas un model demn de urmat, iar pentru sistemul judiciar din SUA, dar și pentru pasionații de jurisprudență, el a devenit un obiect de studiu și, poate, o confirmare a faptului că dreptate învinge întotdeauna, chiar dacă cu o oarecare întârziere și chiar dacă nu în totalitate.

Pentru oamenii de rând ai acelor ani, pentru populația care a trăit în teroare, Al Capone a rămas un coșmar, un simbol al cruzimii și al morții, iar pe de altă parte, lumea filmului a găsit în celebrul personaj, o sursă de inspirație pentru zeci de producții, vizionate cu o oarecare admirație de publicul cinefil, alte câteva zeci de cărți fiind scrise, la rândul lor istorisind tot atâtea povești inspirate din viața și fărădelegile celebrului personaj american.

Se spune însă că din povestea sa de viață nu au rămas doar mărturiile scrise sau filmele, imaginea sa de idol fiind preluată și adaptată, până în zilele noastre, de organizațiile mafiote italiene, care deși își pierduseră sursa de bogății reprezentată de comerțul ilegal cu produse spirtoase, s-au reorientat și și-au continuat evoluția, până în prezent, sub aparența altor activități aparent onorabile, e adevărat, mult mai rafinate și foarte greu de eliminat.

Așa cum aminteam, Al Capone este considerat cel mai mare gangster din istorie, însă, de-a lungul timpului, el a avut contracandidați serioși, care au condus crima organizată pe întreaga planetă.

John Gotti, unul dintre cei mai importanți gangsteri din lume, în special în Italia, a ajuns cunoscut după ce l-a ucis, în anul 1985, pe Paul Castellano, șeful grupului Gambino, luându-i astfel poziția. A fost arestat de FBI și condamnat la închisoare pe viață pentru crimă, evaziune fiscală, cămătărie și alte capete de acuzare și a murit în anul 2003, fiind bolnav de cancer.

Carlo Gambino a fost șeful clanului italian cu același nume, fiind, de asemenea, unul dintre cei mai faimoși gangsteri din lume. Gambino a devenit, la doar 19 ani, gangster și șef al afacerilor familiei, mutându-se apoi în SUA, pentru a colabora cu clanurile de acolo. A ajuns să conducă afacerile necurate din New York, a preluat poziția celebrului Lucky Luciano și s-a afirmat prin uciderea lui Albert Anastasia. A murit în anul 1976.

Albert Anastasia era criminal de la o vârstă fregedă, perioadă în care a și petrecut un an și jumătate în închisoare. Deși cu probleme psihice, Anastasia a urcat în ierarhia interlopilor, eliminându-l din joc pe Giuseppe Masseria, la New York. A fost la rândul său omorât, în anul 1957.

Un alt nume de pe această listă este Bugsy Moran, pe numele său real George Clarence, un veritabil nebun pasionat de violență. Îi lichida pe loc pe toți cei care îi greșeau, fără a conta poziția pe scara socială. Demn de remarcat, Moran era deseori considerat cel mai mare rival al lui Al Capone, acesta încercând, fără succes, în mai multe rânduri, să-și elimine concurentul.

În ierarhia celor mai mari gangsteri din istorie o regăsim și pe Griselda Blanco, singura femeie aflată în această companie, ea remarcându-se mai ales în afaceri cu droguri. Griselda a fost capul rețelelor de stupefiante din Miami, din perioada anilor `70, averea sa rezultată în urma acestor afaceri fiind considerabilă. A fost judecată și condamnată de autoritățile californiene la 20 de ani de închisoare, iar după eliberare, în 2004, a mai făcut o crimă apoi a fost dată dispărută.

Desigur, nu îl putem uita pe Pablo Escobar, cel mai faimos traficant de droguri și lider al organizațiilor criminale din Columbia. Din anii ’80 a ajuns liderul unui imperiu transnațional al drogurilor și a adunat atât de mulți bani, încât a ajuns, la un moment dat, pe locul șapte în topul Forbes al celor mai avute persoane de pe glob.

Louis Buchalter era liderul unei companii de asasini, Murders Inc, care elimina orice persoană, la comandă, oriunde în lume. A fost anchetat și condamnat la moarte.

Frank Costello a început prin a fi protejat al șefului mafiei, Ciro, începându-și cariera foarte devreme, devine foarte faimos, iar după arestarea lui Luciano, preia afacerile acestuia. Nu a fost niciodată acuzat de fapte grave, ci doar de evaziune fiscală și a murit din cauze naturale în anul 1973.

În fine, Lucky Luciano, pe numele său real Charles Luciano, a reprezentat cel mai tare concurent pentru Al Capone. A fost cel mai faimos ganster în sindicatul crimei naționale italiene, cu sediul în Sicilia, însă este considerat părintele crimei organizate moderne în America, după ce a împărțit New York City în cinci zone de influență conduse de tot atâtea clanuri. A început de jos, fiind angajatul unor familii mafiote, apoi a devenit partenerul lui Giuseppe Masseria, având legături de amiciție cu personalități precum Frank Sinatra sau George Raft. În anul 1936 este arestat, apoi a fost judecat și condamnat la 30 de ani de închisoare. În anul 1946 este eliberat și deportat în Italia, dar nu s-a putut ține departe de lumea afacerilor mafiote din America. S-a dus, în secret, în Cuba, încercând să recapete controlul asupra operațiunilor mafiei italiene din America. A pus pe picioare afaceri cu cazinouri, sub oblăduirea președintelui cubanez, generalul Fulgencio Batista, care încasa și el o parte din profituri. Lucky Luciano a murit în anul 1962, ca urmare a unui atac de cord, pe aeroportul interrnațional din Napoli, unde, se spune, trebuia să se întâlnească cu un producător de film care intenționa să facă un film despre viața lui…

Sursa: Rador