Miercuri, 4 mai, se împlinesc 37 de ani de la numirea primei femei din Marea Britanie în fruntea unui guvern al regatului, cea care devenise la acel moment și prima femeie aflată la conducerea unui partid politic din această țară, baroneasa Margaret Thatcher. Personalitate remarcabilă a politicii mondiale, ea a dat dovadă de o tărie de caracter ieșită din comun, cu un refuz nativ al abdicării de la solidele sale principii, readucând pe perioada mandatului de premier de 11 ani, prestigiul internațional al Marii Britanii și contribuind considerabil la încheierea Războiului Rece.

Margaret Hilda Roberts s-a născut la 13 octombrie 1925, la Grantham, Lincolnshire, în centrul Angliei, având de mică o educație strictă primită de la un tată metodist.

A absolvit Școala de fete Kesteven și Grantham, iar activitățile sale extrașcolare erau pianul, hockey-ul de câmp, înotul și recitalurile de poezie. În perioada 1943-1947, studiază la Universitatea Oxford, fiind licențiată în chimie, apoi devine avocat, în anul 1951.

În anul 1940 se înscrie în Asociația Conservatoare, luând primul contact cu politica.

La 13 decembrie 1951, se căsătorește cu omul de afaceri Denis Thatcher – pe care l-a cunoscut la una din întâlnirile Asociației Conservatoare – , iar la 15 august 1953 naște doi copii, gemenii Carol și Mark.

Pe 8 octombrie 1959, obține victoria în primele sale alegeri pentru Parlament, devenind deputat conservator în circumscripția Finchley, Londra, iar la 15 octombrie 1964, este realeasă, în pofida victoriei laburiștilor, devenind purtătoare de cuvânt a opoziției pe domeniile Pensii, Locuințe, Trezorerie, Energie, Transporturi și Educație.

La 19 iunie 1970, conservatorii revin la putere, iar Margaret Thatcher se alătură Guvernului, în cadrul căruia este însărcinată cu Educația și Știința, iar la 11 februarie 1975, Thatcher este aleasă președinta Partidului Conservator.

În perioada 1975-1979 a fost liderul opoziției, poziție din care a criticat taxele mari impuse de către Guvernul laburist, subliniind ori de câte ori a avut ocazia, că aceste măsuri îndreaptă țara spre comunism.

La 3 mai 1979, conservatorii câștigă alegerile, iar după o zi Margaret Thatcher devine prima femeie premier a Marii Britanii, prima din istoria Europei și a patra din lume.

Principala provocare a mandatului său era redresarea economiei Anglei, aflată în puternic declin.

La 2 aprilie 1982, Argentina invadează Insulele Malvine Falkland, iar Margaret Thatcher trimite trupe britanice în zonă, reușind să păstreze insulele sub tutela britanică. La finalul conflictului, popularitatea lui Margaret Thatcher atinge cote ridicate.

Un an mai târziu, la 9 iunie, ea obține o nouă victorie în alegerile legislative pentru conservatori.

Un alt moment important în cariera sa de prim ministru s-a petrecut la 12 martie 1984, când a început greva minerilor din domeniul cărbunelui, dar după un conflict de aproape un an aceștia acceptă planul premierului Thatcher de închidere a exploatărilor.

În 26 iunie 1984, Marea Britanie obține o reducere importantă la contribuția sa la bugetul Comunității Europene.

În același an, la 12 octombrie, Margaret Thatcher supraviețuiește unui atentat cu bombă comis de Armata Republicană Irlandeză (IRA), în cursul unei conferințe a conservatorilor, la Brighton, explozia soldându-se cu cinci morți, printre care soția ministrului John Wakeham, rănirea gravă a lui Norman Tebbit, membru marcant al cabinetului său, soția acestuia rămânând, din nefericire, paralizată. „Doamna de fier” a insistat atunci să se desfășoare în continuare Conferința Partidului Conservator, sfidând teroriștii, o decizie ce i-a sporit considerabil popularitatea.

La 16 decembrie 1984, se întâlnește pentru prima dată cu secretarul general al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov, pe care îl caracterizează ca fiind un om cu care se poate coopera, deși tocmai declarațiile sale susținute împotriva comunismului îi atrăseseră, chiar în presa rusă, supranumele de „Doamna de Fier”.

Un alt punct important în cariera sa de premier se petrece la 19 decembrie 1984, atunci când semnează o Declarație Comună privind retrocedarea Hong Kong-ului către China începând cu iulie 1997.

La 11 iunie 1987, legislativele sunt câștigate pentru a treia oară consecutiv de conservatori.

În anul 1990, încep revoltele din Trafalgar Square, în centrul Londrei, care duc la abandonarea proiectului „poll tax”, inițiat de Thatcher.

La 9 august, în același an, aprobă participarea trupelor britanice, alături de cele ale SUA, la Războiul din Golf, după invadarea Kuweitului de către Irak, în mandatul președintelui Saddam Hussein.

Însă spre finalul anului, pe 28 noiembrie, demisionează din funcția de premier, pe fondul unor dispute în partid pe tema relațiilor cu Comunitatea Europeană, dar mandatul său de 11 ani ca prim ministru devenise, deja, cel mai lung din istoria Marii Britanii.

Tot în anul 1990 pierde și șefia Partidului Conservator, iar popularitatea sa printre britanici începe să scadă vertiginos.

La 30 iunie 1992, ea primește un loc în Camera Lorzilor și titlul de baroană Thatcher de Kesteven, iar la 5 februarie 1994, devine cancelarul Collegiului William and Mary, la Williamsburg, în Virginia, cea mai veche Universitate din Statele Unite după Harvard.

În mai 1997 după ce Tony Blair devine prim-ministru, îl susține pentru conducerea conservatorilor pe protejatul său, William Hague.

La 26 martie 1999, Thatcher face un gest controversat, atipic pentru personalitatea sa, făcându-i o vizită fostului dictator chilian Augusto Pinochet, plasat sub mandat de arestare la Londra.

Începând din anul 2002, starea ei de sănătate începe să se deterioreze, fiind tot mai dese momentele de slăbiciune.

În anul 2008, Carol Thatcher dezvăluie că mama sa suferă de demență senilă.

În octombrie 2010 se îmbolnăvește de gripă, care ulterior degenerează într-o infecție, baroneasa este spitalizată timp de 15 zile, iar în decembrie 2012 este operată pentru o tumoare la nivelul vezicii.

La 8 aprilie 2013, trece la cele veșnice, în urma unui atac cerebral.

Sursa: Rador.ro