Populația Londrei a scăzut cu 700.000 din cauza pandemiei: „Un exod fără precedent”. Câți oameni au plecat din Marea Britanie

  • 15 Ianuarie 2021 19:22
Populația Londrei a scăzut cu 700.000 din cauza pandemiei: „Un exod fără precedent”. Câți oameni au plecat din Marea Britanie

Sute de mii de persoane au părăsit Marea Britanie din cauza efectelor pandemiei de COVID-19 asupra economiei, informează un studiu publicat vineri și citat de DPA, preluat de Digi24.ro

Are loc un "exod fără precedent" al lucrătorilor născuți în afara Marii Britanii, afirmă cercetători ai London's Economic Statistics Centre of Excellence, potrivit Agerpres.

"Se pare că o mare parte din povara pierderii locurilor de muncă în timpul pandemiei a căzut asupra lucrătorilor nebritanici și s-a manifestat prin revenirea migrației, preferată șomajului", susțin autorii, care își bazează studiul pe date ale pieței muncii.

Tendința este notabilă în special la Londra, unde un rezident din cinci este născut în străinătate. Populația Londrei a scăzut cu 700.000 de persoane, în timp ce la scară națională această cifră ar putea fi de 1.300.000, afirmă autorii studiului.

Dacă cifrele sunt exacte, aceasta ar putea fi cea mai mare diminuare a populației britanice după cel de-al Doilea Război Mondial, potrivit studiului.

Nicio dovadă nu sugerează că un număr similar de britanici care trăiesc în afara țării se întorc în Marea Britanie.

Totuși, aceasta ar putea fi o tendință temporară, afirmă cercetătorii, notând că lucrătorii străini ar putea reveni după pandemie.

Economia britanică depinde de lucrătorii străinii și nu este singura amenințată de migrația cauzată de pandemie.

Numeroase industrii se tem că vor pierde lucrători calificați după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană și a legilor mai stricte cu privire la migrație.

O altă tendință profilată în 2021 și care provoacă îngrijorare vizează scăderea accentuată a natalității, conform companiei de consultanță PwC, potrivit căreia numeroase cupluri amână să aibă copii din cauza incertitudinii provocate de pandemie.

Aceasta ar putea duce la cea mai scăzută rată a natalității după 1900, aprecia PwC la începutul lunii ianuarie.

Sursa:Digi24.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
12,24
Câțiva nori
Umiditate:50 %
Vint:4,12 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău