Popularii și socialiștii din Parlamentul European cer suspendarea negocierilor de aderare a Turciei la blocul comunitar

  • 23 Noiembrie 2016 09:01
Popularii și socialiștii din Parlamentul European cer suspendarea negocierilor de aderare a Turciei la blocul comunitar

Principalele grupuri politice din Parlamentul European, popularii și socialiștii, cer suspendarea negocierilor de aderare a Turciei la blocul comunitar, din cauza epurărilor operate de Ankara după lovitura de stat eșuată din luna iulie, transmite Agerpres.

Liderul Partidul Popular European Manfred Weber a declarat ieri în timpul dezbaterii din plenul Parlamentului european că negocierile de aderare trebuie înghețate. Un mesaj similar a fost transmit și de Gianni Pitella, liderul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților Europeni, care adresând un mesaj Turciei a subliniat că drepturile omului, cele civile și democrația nu sunt negociabile dacă vrea să facă parte din UE.

După lovitura de stat eșuată din 15 iulie, peste 100.000 de persoane, printre care se numără militari, profesori, judecători, jurnaliști și lideri ai minorității kurde, au fost suspendate din funcțiile deținute, asupra lor planând suspiciunea unor legături cu rețeaua clericului musulman Fetullah Gulen, acuzat de președintele Erdogan că a orchestrat puciul. De atunci au fost operate și 36.000 de arestări, iar mai multe instituții media private au fost închise.

Oficialii europeni i-au mai transmis astfel de mesaje lui Erdogan, care însă nu și-a schimbat poziția. Mai mult, acesta a avertizat că Turcia ar putea intra într-o alianță cu Rusia și China, în timp ce de la Ankara continuă să vină declarații despre posibila anulare a acordului încheiat de UE și Turcia pentru stăvilirea fluxului migrator.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
6,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Tue
2
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău